Acord amiabil Strauss-Kahn - Nafissatou Diallo?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord amiabil Strauss-Kahn - Nafissatou Diallo?!

Externe 01 Decembrie 2012 / 00:00 430 accesări

Dominique Strauss-Kahn şi Nafissatou Diallo, camerista care l-a acuzat pe acesta de agresiune sexuală, la New York, ar fi ajuns la o înţelegere financiară, pentru a pune capăt scandalului declanşat în urmă cu 18 luni, în SUA, au transmis, vineri, agenţiile de presă internaţionale. Conform unor surse implicate în respectivul dosar, citate de ”New York Times”, fostul director general al Fondului Monetar Internaţional şi Nafissatou Diallo urmează să semneze un acord în acest sens. Judecătorul Douglas McKeon, care răspunde de procedura civilă la tribunalul Bronx din New York şi avocaţii cameristei au refuzat orice comentariu pe această temă. Judecătorul McKeon a confirmat că o întâlnire între cei doi ar putea avea loc în săptămâna următoare. Soluţia financiară a cazului, cu scopul evitării unui proces, este un procedeu frecvent în cauze civile în SUA, iar valoarea acesteia ar putea ajunge la milioane de dolari.

La 8 august 2011, Nafissatou Diallo, de 33 de ani, a depus împotriva lui DSK o plângere civilă, cerând despăgubiri materiale. Ea l-a acuzat pe fostul director al FMI de agresiune sexuală, la 14 mai, la un hotel din New York. Dominique Strauss-Kahn, în vârstă de 63 de ani, a recunoscut că a avut ”o scurtă relaţie necorespunzătoare” cu respectiva cameristă, originară din Guineea, dar a negat recurgerea la violenţă. În primăvara acestui an, judecătorul McKeon a refuzat clasarea dosarului, respingând o cerere a apărării care invoca imunitatea diplomatică de care beneficia DSK. După scandalul în care a fost implicată, Nafissatou Diallo, care îşi creşte singură fiica adolescentă, nu şi-a mai găsit de lucru.

Vineri seară, avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn au negat informaţiile privind acordul cu Nafissatou Diallo.



12