Edilii comunei Cumpăna şi localităţii Dobrichka, din regiunea Dobrich (Bulgaria), au încheiat ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), un acord de înfrăţire pentru dezvoltarea colaborării în domeniile cultural, social, economic, sportiv şi turistic. La eveniment au fost prezenţi primarii celor două localităţi, Cumpăna şi Dobrichka, Mariana Gâju şi, respectiv, Petco Petcov, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, vicepreşedintele CJC, Petre Stancă, şi subprefectul Adrian Nicolaescu. “Această înfrăţire este importantă prin prisma integrări României şi Bulgariei în UE, cît şi prin faptul că cele două ţări au relaţii istorice. Este o ocazie importantă să confirmăm că nu numai prin declaraţii putem să facem treabă, ci şi prin paşi concreţi, care au fost concretizaţi prin semnarea protocolului dintre Cumpăna şi Dobrichka. Vreau, în numele judeţului Constanţa, să mulţumesc autorităţilor din Dobrich pentru acest pas important. Prin dispariţia graniţelor sîntem obligaţi să dezvoltăm autorităţile pe care le reprezentăm, pentru binele miilor de români şi bulgari şi pentru binele copiilor noştri“, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, cu ocazia semnării acordului de înfrăţire dintre cele două localităţi. La rîndul său, Mariana Gâju a afirmat că Dobrichka şi Cumpăna trebuie să fie mîndre de faptul că sînt primele localităţi din România şi Bulgaria care semnează oficial un acord de înfrăţire, după aderarea celor două ţări la UE. De asemenea, Mariana Gâju i-a mulţumit preşedintelui CJC pentru sprijinul acordat în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două localităţi care au semnat contractul de colaborare. “Pentru comuna Cumpăna este o bucurie această înfrăţire, avînd în vedere programele comune transfrontaliere, cu finanţare europeană, pe care cele două localităţi înfrăţite le vor promova“, a spus Gâju. Ea a amintit de faptul că primele acte ale acordului de înfrăţire au fost semnate la Dobrichka, unde cele două părţi au stabilit principalele criterii ale colaborării. Primarul din Cumpăna a adăugat că cel mai important obiectiv al acordului este dezvoltarea infrastructurii din cele două localităţi şi şi-a exprimat speranţa ca exemplul comunei Cumpăna să fie urmat de cît mai multe localităţi din Dobrogea, pentru a putea atrage fonduri europene. Omologul bulgar al Marianei Gâju, Petco Petcov, a declarat că este încîntat de faptul că este primul primar din Bulgaria care semnează un acord de înfrăţire după integrarea celor două ţări în UE. Nicuşor Constantinescu a mai spus că este sigur că proiectele dintre cele două localităţi vor fi puse în aplicare cît mai curînd. În calitatea sa de preşedinte al Consiliului Regional de Dezvoltare 2 Sud-Est, Constantinescu a mai supus atenţiei autorităţilor regiunii Dobrich un proiect de interes regional şi transfrontalier, privind construirea unei autostrăzi care să lege Bulgaria şi România de Odesa şi Kiev (Ucraina). El a spus că discuţiile despre acest proiect cu autorităţile din Ucraina se află în fază avansată şi le-a cerut reprezentaţilor din Dobrich să se implice în acest proiect major. Preşedintele CJC a afirmat că viitoarea autostradă, care va lega Bulgaria şi România pînă în Ucraina, va duce la dezvoltarea regiunilor de la Marea Neagră. La rîndul lor, autorităţile bulgare au afirmat că sînt interesate de punerea în aplicare unui asemenea proiect major şi au spus că vor acorda tot sprijinul. Constantinescu a adăugat că un alt proiect pe care autorităţile din Constanţa şi Dobrich îl pot pune în aplicare este cel legat de fostele puncte de frontieră, care pot fi transfrormate în puncte de informare turistică. La finalul întîlnirii de ieri, preşedintele CJC şi primarul localităţii Dobrichka şi-au înmînat cadouri simbolice.