Miniştrii de Finanţe din Zona euro au ajuns la un acord de principiu pentru deblocarea, astăzi, în cadrul unei teleconferinţe, a ajutorului de urgenţă de care Grecia are nevoie pentru a evita falimentul imediat. Miniştrii nu au avansat însă în ceea ce priveşte încheierea unui acord asupra noului plan de salvare a Greciei. O reuniune extraordinară privind ajutorul destinat Greciei era iniţial prevăzută pentru duminică la Bruxelles, însă a fost înlocuită cu o conferinţă telefonică.
Grecia are nevoie ca Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi europenii să deblocheze 12 miliarde de euro pentru a nu intra în faliment în această vară. Oficialii de la Atena au îndeplinit principala condiţie fixată de creditorii săi odată cu adoptarea în această săptămână a unui nou plan de austeritate de către Parlamentul elen. Autorităţile elene au mai solicitat un nou plan de salvare financiară cu o valoare apropiată celui de anul trecut, adică 110 miliarde de euro, pentru a-şi acoperi nevoile până în 2014 inclusiv. Europenii sunt de acord, însă doresc ca creditorii privaţi ai Greciei,bănci, de societăţi de asigurări, fonduri de investiţii, să participe pe bază de voluntariat. Astfel, Grecia ar putea primi o nouă finanţare, de 85 miliarde euro, ce include şi contribuţii ale investitorilor privaţi. Naţiunile din Zona euro şi investitorii privaţi vor contribui cu 70% din acest ajutor, restul de 30% urmând să fie oferit de FMI. Măsurile prezentate Parlamentului elen prevăd economii de 28,4 miliarde de euro şi privatizări masive, ce urmează să aducă la bugetul statului 50 de miliarde de euro până în 2015. Prim-ministrul grec Giorgos Papandreou a declarat, ieri, că ţara sa a câştigat timp pentru a îmbunătăţi situaţia în care se găseşte ţara, reafirmându-şi determinarea de a câştiga bătălia împotriva crizei cu care se confruntă economia ţării.