Acord european privind tahografele digitale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După doi ani de negocieri

Acord european privind tahografele digitale

Social 18 Mai 2013 / 00:00 336 accesări

Parlamentul European (PE) şi Consiliul UE au ajuns în această săptămână la un acord asupra regulamentului privind tahografele, după doi ani de negocieri, a informat, vineri, eurodeputata PSD Adriana Ţicău, într-un comunicat. “Consider că acordul, la care s-a ajuns după doi ani de negocieri între Parlament şi Consiliu asupra regulamentului privind tahografele, este unul care va contribui la creşterea siguranţei rutiere şi la respectarea legislaţiei sociale - referitoare la timpul de odihnă şi cel de condus - în domeniul transportului rutier. Deşi negocierile s-au purtat pe parcursul preşedinţiilor poloneză, daneză, cipriotă şi irlandeză a Consiliului, apreciez determinarea cu care preşedinţia irlandeză a Consiliului a contribuit la încheierea acestui accord”, a declarat Adriana Ţicău în comunicatul citat. Tahografele digitale de nouă generaţie vor avea două noi funcţionalităţi: vor fi dotate cu un sistem de comunicare la distanţă în scopuri de control şi vor permite înregistrarea locaţiei vehiculului, punctual, în condiţiile stabilite de regulament. În cadrul negocierilor, PE a insistat asupra prevederilor privind protecţia datelor cu caracter personal, pentru reducerea controalelor în trafic prin echiparea tahografelor de nouă generaţie şi a echipamentelor de control cu un sistem de comunicaţii la distanţă, precum şi în privinţa instruirii şi echipării corespunzătoare a agenţilor de control, întăririi controalelor asupra atelierelor, utilizării unui serviciu gratuit pentru conectarea la un sistem global de navigaţie prin satelit şi clarificării unor prevederi privind noile funcţionalităţi ale tahografelor digitale de nouă generaţie. De asemenea, în scopul reducerii birocraţiei cu care se confruntă în special IMM-urile, Parlamentul a reuşit introducerea în Regulamentul 561/2006 privind legislaţia socială în domeniul transportului rutier a unei noi excepţii, la nivel european, pentru vehiculele care sunt utilizate pentru transportul echipamentelor sau materialelor necesare activităţii profesionale a şoferului şi a căror masă maximă admisibilă nu depăşeşte 7,5 tone. Acestea trebuie însă să fie utilizate doar pe o rază de 100 km de la sediul firmei şi există şi condiţia ca principala activitate a şoferului să nu fie cea de conducere a autovehiculului. “În ceea ce priveşte integrarea cardurilor conducătorilor auto şi a permiselor de conducere, atât PE cât şi Consiliul consideră că propunerea Comisiei este insuficient fundamentată. De aceea, din regulamentul privind tahografele s-au eliminat prevederile privind această integrare şi, prin raportul privind modificarea Directivei privind carnetele de şoferi, vom cere CE ca, înainte de a reveni cu o nouă propunere legislativă în acest sens, să efectueze o evaluare a impactului asupra fezabilităţii combinării tuturor cardurilor folosite de conducătorii auto profesionişti, în special a cardului conducătorului auto cu permisul de conducere. Vom solicita CE să analizeze în special toate soluţiile tehnice existente, problemele legate de compatibilitatea cardurilor şi chestiunile legate de protecţia datelor personale în contextul acestei integrări”, a mai afirmat Adriana Ţicău. După încheierea acestui acord urmează ca textul să fie adoptat de Consiliul UE şi, ulterior, de către PE, proces care se va încheia, probabil, până la sfârşitul acestui an, apreciază eurodeputata PSD, care este vicepreşedintă a Comisiei pentru turism şi transport (TRAN) a PE.

Taguri articol


12