Acord între IJJ Constanţa şi Curtea de Apel Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord între IJJ Constanţa şi Curtea de Apel Constanţa

Justiție 06 Iulie 2011 / 00:00 929 accesări

Situaţia jandarmilor care asigură paza şi ordinea publică la instanţele constănţene rămâne deocamdată neschimbată. Disponibilizările subofiţerilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa au redus drastic numărul militarilor care păzesc Judecătoria Constanţa, Tribunalul Constanţa şi Curtea de Apel Constanţa. Din cei 32 de jandarmi „arondaţi” celor trei instituţii au mai rămas doar 20, întrucât 12 au fost daţi afară. „Am avut o întâlnire cu reprezentanţii IJJ Constanţa şi am încheiat un act adiţional la protocolul de colaborare dintre Ministerul Justiţiei (MJ) şi Jandarmeria Română privitor la paza instituţiilor. Am discutat pe tema reducerii numărului de subofiţeri şi am înţeles că, deocamdată, nu avem ce face, trebuie să acceptăm situaţia aşa cum este, pentru că nu e vina nimănui de pe plan local, acesta a fost ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi este aplicat în toată ţara. Cei de la IJJ ne-au promis că se vor descurca cu cei 20 de jandarmi care au mai rămas pe instanţe, iar dacă va fi nevoie, va interveni detaşamentul mobil care, spun ei, soseşte la locul incidentului în maximum cinci minute. În cazul în care vor apărea evenimente nedorite şi se va constata că jandarmii nu fac faţă situaţiei, vom face memorii la MJ şi vom încerca să găsim soluţii”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Nicolae Stanciu. Deocamdată, instanţele sunt în vacanţă judecătorească şi clădirile sunt pustii, însă din toamnă lumea va reveni la serviciu şi balamucul se va instaura în sălile de judecată şi pe holuri. Rămâne de văzut cum se vor descurca atunci trei jandarmi în Palatul de Justiţie, care are două intrări, şase săli de judecată şi patru nivele!



12