Societatea „Nuclearelectrica” a ajuns, săptămîna trecută, la un acord cu cele şase companii selectate - Enel (Italia), Electrabel (Belgia), Iberdrola (Spania), CEZ (Cehia), ArcelorMittal (România) şi RWE (Germania) - privind participarea acestora la construcţia Reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE) Cernavodă. În urma unui proces de negociere, început pe 4 decembrie 2007, Comisia de negociere pentru selectarea investitorilor a definitivat şi transmis investitorilor proiectul Acordului de asociere al investitorilor, dedicat finalizării, punerii în funcţiune şi exploatării Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. După obţinerea tuturor aprobărilor necesare, se crează premisele înfiinţării Companiei de proiect, în conformitate cu prevederile HGR nr. 643/2007, prin care s-a aprobat strategia de selectare a investitorilor pentru Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Potrivit unui comunicat al societăţii „Nuclearelectrica”, procesul de negociere, desfăşurat cu cei şase parteneri selectaţi, s-a caracterizat prin discuţii bilaterale şi în plen, într-o perioadă de aprox. trei luni, timp în care s-au negociat proiectele actului de constituire al Companiei de Proiect şi acordul de asociere al investitorilor. Forma finală a acordului investitorilor urmează a fi supusă aprobărilor forurilor de decizie ale investitorilor selectaţi. În paralel, raportul Comisiei de negociere, întocmit în baza prevederilor Hotărîrii de Guvern nr. 643/2007, se va supune avizării forurilor de decizie ale „Nuclearelectrica” şi Comisiei de coordonare constituită în baza aceleiaşi hotărîri. Potrivit SNN, în condiţiile obţinerii aprobărilor necesare de la forurile de decizie ale investitorilor şi „Nuclearelectrica”, raportul Comisiei de negociere se va supune aprobării Guvernului României, urmînd ca, în final, să se treacă la semnarea acordului investitorilor şi înregistrarea Companiei de proiect în condiţiile Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.