Partidele de opoziţie canadiene au anunţat, luni, un acord pentru formarea unei coaliţii în vederea înlocuirii guvernului conservator minoritar al premierului Stephen Harper, confirmat în funcţie cu mai puţin de o lună în urmă. ”Sîntem gata să formăm un nou guvern, care să se ocupe de interesele canadienilor, evitînd astfel convocarea de alegeri anticipate”, a declarat liderul liberal Stephane Dion, care va conduce coaliţia în cazul în care opoziţia va reuşi să înlăture guvernul lui Harper. Acordul prevede formarea unui guvern din care vor face parte Partidul Liberal, de centru şi Noul Partid Democratic (NPD), de stînga, susţinute de Blocul din Quebec, separatist. Dion a făcut anunţul alături de liderul NPD, Jack Layton şi de cel al Blocului din Quebec, Gilles Duceppe, care au semnat deja acordul de coaliţie. El a adăugat că documentul îi angajează pe liberali şi democraţi pînă la 30 iunie 2011, iar pe separatişti pînă în iunie 2010. Guvernul de coaliţie va fi format din 24 de miniştri, dintre care şase vor fi desemnaţi de NPD, iar portofoliul Finanţelor va reveni liberalilor, a precizat Dion, care ar urma să ocupe funcţia de prim-ministru pînă la retragerea sa de la conducerea partidului, la 2 mai 2009. După înfrîngerea partidului său la alegerile legislative din 14 octombrie, Dion a anunţat că se va retrage din funcţia de preşedinte, iar congresul care îl va desemna pe succesorul său va avea loc la sfîrşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.
Cele trei partide de opoziţie, care dispun, împreună, de majoritate în Parlament, intenţionează să voteze împotriva guvernului în data de 8 decembrie. În cazul în care vor reuşi să determine înlăturarea acestuia, guvernatorul general al Canadei, Michaelle Jean, urmează să decidă dacă va convoca alegeri anticipate sau va cere opoziţiei să formeze un nou guvern. Dion a precizat că a informat-o despre acord pe Jean, aflată într-o vizită oficială în Cehia. ”Traversăm o criză economică fără precedent. În întreaga lume industrializată, guvernele, indiferent de ideologie, reacţionează ferm în faţa acestei crize, cu excepţia Canadei”, a spus Dion, pentru a justifica intenţia de a înlătura actualul guvern. ”De la alegerile din 14 octombrie, guvernul lui Stephen Harper a demonstrat că nu are niciun plan, nu are competenţă şi nu are nici voinţa de a face faţă crizei”, a adăugat el.
Ex foto – Premierul Stephen Harper riscă să îşi piardă funcţia