Acord pentru staţionarea unui batalion german în Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord pentru staţionarea unui batalion german în Franţa

Externe 04 Februarie 2009 / 00:00 497 accesări

Un batalion al armatei germane se va instala în Franţa, pentru prima oară de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, conform unui acord de principiu între Paris şi Berlin, a anunţat, marţi, Ministerul francez al Apărării. ”Cele două părţi au ajuns la un acord pentru instalarea unui batalion german în estul Franţei, în cadrul brigăzii franco-germane. Discuţiile continuă pentru a defini locul de desfăşurare a acestui batalion”, a declarat Christian Baptiste, purtătorul de cuvînt adjunct al Ministerului Apărării. El a spus că nu ştie dacă această problemă va fi sau nu pe ordinea zilei a întîlnirii dintre preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, care va avea loc sîmbătă, la Munchen.

Revista germană ”Der Spiegel” a anunţat acest proiect la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit publicaţiei, cancelarul german a cerut la începutul lunii ianuarie ca un batalion de 500 de soldaţi din armata Germaniei să staţioneze la Colmar, în Alsacia, unde va coopera cu militarii francezi. De cealaltă parte, preşedintele francez a promis, potrivit revistei, că nu va retrage toate trupele franceze din Germania, cum intenţiona iniţial, în cadrul unei vaste reforme a armatei. Merkel a declarat în iulie 2008 că ar fi mare păcat ca Brigada, care face parte din Eurocorps, sa fie desfiinţată. Brigada franco-germană este formată în prezent din 2.800 de soldaţi germani şi 2.300 francezi, cu toţii staţionaţi în sud-vestul Germaniei, la Donaueschingen, Immendingen şi Villingen. Ea a fost creată în octombrie 1989. Cîteva sute de soldaţi germani, în special ofiţeri, sînt deja prezenţi în Franţa, la cartierul general al Eurocorps, la Strasbourg, însă nu este vorba propriu-zis de unităţi militare.



12