Acordul cu FMI, revizuit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acordul cu FMI, revizuit?

Justiție 22 Ianuarie 2010 / 00:00 369 accesări

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat că nu anticipează schimbări majore în ceea ce priveşte prognoza de creştere economică a României pentru acest an, dar consideră că este posibilă chiar şi o modificare în scădere a acestei estimări. „Creşterea economică ar putea fi peste nivelul anticipat, însă s-ar putea situa şi sub estimarea de 1,3%”, a declarat Franks. El a apreciat că FMI va elibera, cel mai probabil, următoarele două tranşe pentru România, deşi ţinta de inflaţie stabilită în acord a fost depăşită anul trecut, adăugând însă că o decizie în privinţa eliberării a jumătate din următoarele două tranşe către bugetul de stat nu a fost luată încă, acest lucru urmând să fie stabilit după discuţiile din următoarele zile. „Suntem în discuţii în ceea ce priveşte condiţiile pentru eliberarea tranşelor, de aceea este prematur să vorbim, dar am motive să cred că programul va continua. Ţinta de inflaţie a fost ratată, dar cu un nivel foarte mic”, a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 4,74% anul trecut, peste ţinta BNR. Banca centrală a stabilit pentru anul trecut o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de plus/minus un punct procentual. Întrebat dacă este posibil ca România să nu mai aibă nevoie de alte tranşe în afară de următoarele două de la Fondul Monetar Internaţional, Franks a răspuns că în final aceasta va fi o decizie a Guvernului României. De asemenea, Franks a mai spus că România va înregistra o creştere economică lentă pe termen scurt, însă, la finalul lui 2010, recuperarea economică va fi sesizabilă, iar stabilitatea macroeconomică ar putea duce la o revenire mai rapidă şi mai puternică. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat ieri că autorităţile române discută cu misiunea FMI posibilitatea unei \"revizii\" a acordului stand-by, prin includerea de noi măsuri în programul de asistenţă financiară. \"E vorba de alte măsuri decât cele existente în acordul parafat deja. E vorba de o revizie a acordului\", a spus Vlădescu. El a precizat că a primit un document de la FMI, dar care nu poate fi încă făcut public, pentru că măsurile propuse fac obiectul discuţiilor preliminare.



12