Durata de valabilitate a acordului de investiţii la Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE) de la Cernavodă a fost extinsă după 1 ianuarie 2013, când urma să expire, iar acordul va face obiectul unei renegocieri în urma căreia Nuclearelectrica poate rămâne singurul acţionar al proiectului. Durata de valabilitate a acordului a fost extinsă pentru a crea premisele atragerii de noi investitori pentru construcţia celor două unităţi, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu. Discuţiile dintre actualii acţionari vor fi derulate pe parcursul anului viitor şi trebuie finalizate cu o concluzie până la 31 decembrie 2013. Zaharescu a precizat că, în eventualitatea în care, în urma renegocierii acordului de investiţii, Nuclearelectrica nu ajunge la o înţelegere cu ceilalţi doi acţionari existenţi - Enel şi ArcelorMittal - proiectul va fi continuat în cadrul EnergoNuclear prin răscumpărarea de către Nuclearelectrica, la cel mult valoarea nominală a acţiunilor deţinute de aceştia. În urma acestei operaţiuni, EnergoNuclear va deveni „o filială integral deţinută şi controlată” de Nuclearelectrica, a arătat oficialul guvernamental. Compania mixtă creată pentru derularea investiţiei este EnergoNuclear, controlată 84,65% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt grupul italian de utilităţi Enel, care deţine 9,15% din titluri, şi ArcelorMittal România, care are o participaţie de 6,2%. (T.I.)