Acordul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, prelungit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acordul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, prelungit

Justiție 28 Decembrie 2010 / 00:00 445 accesări

Încheierea acordului pentru investiţia de 4 miliarde euro în reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă va fi amânată din nou, faţă de termenul stabilit pentru 31 decembrie, întrucât niciunul dintre parteneri nu şi-a exprimat opţiunea de a prelua acţiunile CEZ, care s-a retras. „Nimeni nu şi-a exprimat intenţia de a prelua acţiunile CEZ. Ori le ia Nuclearelectrica, ori găsim pe alţii. În acest caz, încheierea acordului investitorilor va fi amânată din nou, cu vreo două luni”, a declarat Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei. Grupul ceh de utilităţi CEZ, care deţine 9,15% din acţiunile EnergoNuclear, a renunţat la proiect. Societatea mixtă EnergoNuclear, constituită pentru construcţia celor două reactoare, este controlată în proporţie de 51% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ (Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola (Spania) deţin câte 6,2% din acţiuni. Dacă acţionarii minoritari ai EnergoNuclear nu preaiu acţiunile CEZ, Nuclearelectrica are opţinea preluării participaţiei. Guvernul l-a mandatat pe ministrul Economiei, Ion Ariton, în urmă cu o săptămână, să înceapă negocierile cu ceilalţi acţionari pentru reducerea participaţiei Nucleareletrica EnergoNuclear. Acordul investitorilor implicaţi în aceast proiect a fost prelungit de la 25 septembrie, când expira, până la 31 decembrie. Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Cele două reactoare aflate în funcţiune asigură aproximativ 20% din producţia de electricitate la nivel naţional.

Taguri articol


12