Acordul politic pentru construirea Nabucco va fi semnat la Ankara, la 13 iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acordul politic pentru construirea Nabucco va fi semnat la Ankara, la 13 iulie

Externe 04 Iulie 2009 / 00:00 380 accesări

Acordul politic pentru construirea gazoductului Nabucco se va semna la Ankara, la 13 iulie, au confirmat, vineri, surse diplomatice şi din domeniul energetic, negocierile fiind încheiate în acest moment pentru proiectul european care ar urma să fie o alternativă la gazele ruseşti.

La reuniunea de la Ankara vor participa, după toate probabilităţile, mai mulţi şefi de state şi de guverne ai ţărilor care urmează să furnizeze gaze, precum şi ai ţărilor care vor fi tranzitate de gazoduct. Gazoductul ar trebui să pornească din Asia Centrală şi să ajungă în Austria, prin Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, obiectivul său fiind de a reduce dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia. Nabucco este contracarat de eforturile Federaţiei Ruse de a construi, la rîndul său, South Stream, proiectată să lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagră. Unele dintre ţările participante la Nabucco şi-au exprimat acordul pentru implicarea în construcţia South Stream, între ele numărîndu-se Bulgaria, Austria, Ungaria şi, de curînd, Turcia. Potrivit unor analişti ruşi, acceptînd să negocieze pentru a participa la South Stream, Turcia încearcă să îşi preseze partenerii din Nabucco să îi ofere unele avantaje. Scopul Turciei este de a nu fi doar o ţară de tranzit, ci de a şi cumpăra o parte din gazul tranzitat pe teritoriul său, cu dreptul de a-l recomercializa la un preţ mai mare. Neînţelegerile legate de aceste cereri ale Turciei au fost una dintre cauzele care au amînat semnarea acordului interguvernamental pentru Nabucco.

Pe de altă parte, compania rusă Gazprom a ajuns, zilele trecute, la un acord cu Azerbaidjanul, potrivit căruia Rusia va cumpăra cantităţi mari de gaz de la Shah Deniz, unul dintre cele mai importante zăcăminte azere. Cum Azerbaidjanul ar fi trebuit să furnizeze gaz conductei Nabucco, acordul a fost o lovitură pentru proiectul european.

Taguri articol


12