Mai multe acorduri secrete de încetare a focului au fost încheiate cu liderii talibani, pentru a garanta desfăşurarea în siguranţă a alegerilor de săptămîna viitoare în sudul Afganistanului, unde situaţia este foarte tensionată. Potrivit acordurilor, mediate de Ahmed Wali Karzai - controversatul frate şi şeful echipei de campanie a preşedintelui Hamid Karzai - liderii talibani se vor retrage în ziua alegerilor, pentru a permite armatei şi poliţiei afgane să asigure securitatea centrelor de votare. ”Sprijinim orice iniţiativă care sporeşte securitatea şi permite poporului afgan să voteze”, a declarat un purtător de cuvînt al NATO, confirmînd informaţiile referitoare la aceste acorduri, care urmează să fie anunţate în zilele următoare. Ambasada americană a aprobat, la rîndul său, acest plan, care a fost discutat săptămîna trecută, în cadrul unei şedinte comune a oficialilor naţionali în domeniul securităţii. Mulţi dintre principalii negociatori ai liderilor talibani din sud tratează cu Wali Karzai, care conduce consiliul regional din Kandahar, coordonînd şi campania electorală a fratelui său în regiunea pashtună din sud. ”Totul va depinde de grupare şi cu cine are aceasta legături. Unii lideri talibani îşi întorc privirea, în timp ce alţii vor refuza spunînd că aceasta îi va ajuta pe evrei şi pe creştini în acest război”, a explicat Wali Karzai.
UE a trimis observatori la alegerile din Afganistan
Un grup de observatori europeni a sosit în Afganistan, pentru a monitoriza alegerile prezidenţiale şi provinciale de la 20 august, însă misiunea lor va fi condiţionată de securitate, a anunţat, vineri, Comisia Europeană. ”Vor fi 67 de observatori care se vor deplasa acolo unde condiţiile de securitate le vor permite”, a explicat un purtător de cuvînt, John Clancy. ”Observatorii vor lucra în condiţii dificile, însă contează pe faptul că forţele internaţionale şi forţele afgane le vor asigura securitatea. O parte a ajutorului pentru dezvoltare al UE - 700 de milioane de euro pentru perioada 2007-2010 - este folosită pentru plata salariilor forţelor civile afgane”, a amintit Clancy. Comisia Europeană a deblocat 40 de milioane de euro pentru a sprijini organizarea acestor alegeri, dintre care cinci milioane pentru misiunea observatorilor europeni (EOM) şi 35 de milioane sub formă de contribuţie la fondurile ONU pentru alegeri (ELECT). Comisia a refuzat să facă orice fel de comentariu cu privire la situaţia din Afganistan şi mai ales asupra faptului că peste 10% din secţiile de votare ar putea rămîne închise din cauza ameninţărilor cu violenţe, potrivit comisiei electorale independente afgane (IEC).
Robert Gates, prudent în legătură cu suplimentarea contingentului militar din Afganistan
Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a sugerat joi că nu exclude trimiterea de noi efective militare în Afganistan, avertizînd însă asupra pericolului unei prezenţe excesive şi a disponibilităţii limitate a trupelor americane din cauza Irakului. Raportul comandantului forţelor americane în Afganistan, generalul Stanley McChrystal, aşteptat la începutul lui septembrie, nu va conţine solicitări specifice de noi întăriri. ”Dar i-am spus că este liber să ceară ceea ce are nevoie pentru a-şi îndeplini misiunea”, a explicat secretarul, în timp ce Washingtonul se aşteaptă ca generalul să ceară suplimentări de trupe importante. Secretarul Apărării a subliniat, de aseamenea, că există riscul să nu fie suficiente trupe pentru îndeplinirea unei eventuale cereri pe termen scurt. ”Pînă cînd retragerea trupelor se accelerează în Irak, după alegerile de aici (din ianuarie 2010), acest lucru va reprezenta o provocare pentru noi”, a mărturisit el. Circa 132.000 de militari americani sînt în continuare staţionaţi în Irak. Aceştia urmează să se retragă progresiv pînă în 2011. În Afganistan, SUA vor avea 68.000 de militari pînă la sfîrşitul anului, după sosirea celor 21.000 de soldaţi suplimentari, a căror mobilizare a fost decisă de administraţia Obama.