Românii care solicită paşaport ar putea să nu prezinte şi fotocopii ale actelor anexate cererii, ci doar originalele, care ar putea fi scanate şi înapoiate cetăţenilor, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice până în 22 noiembrie, pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Modificările propuse vizează normele metodologice de aplicare a Legii 284/2005, privind preluarea şi prelucrarea cererilor de eliberare a paşapoartelor, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. „Este vorba de câteva îmbunătăţiri care au fost aduse proiectului de lege“, a declarat şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Constanţa, Ion Văcaru. Totodată, MAI arată că modificările aduse Legii 248 privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate au vizat stabilirea cadrului juridic adecvat, corelat cu cel comunitar, pentru emiterea paşapoartelor biometrice, începând cu data de 31 decembrie 2008. Printre modificările propuse de MAI se numără posibilitatea preluării fotografiei în cazul persoanelor care poartă ochelari, în condiţiile prevăzute de standardele Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO). Totodată, românii şi-ar putea anula paşaportul anterior, prin cerere scrisă, în momentul înmânării paşaportului electronic simplu. În acest mod, posesorul unui document de călătorie valabil ar putea călători în străinătate şi până la eliberarea paşaportului simplu. „Ar fi mai simplu şi pentru noi că nu vom mai prelua atâtea hârtii, şi pentru oameni că nu vor mai fi nevoiţi să prezinte documentele şi în copie şi în original“, a mai spus Văcaru. Printre propuneri se mai numără şi posibilitatea ridicării paşaportului de la orice SPCEEPS sau de la orice reprezentanţă diplomatică a României în străinătate, indiferent de locul depunerii cererii de eliberare a acestuia. În cazul restabilirii domiciliului în România, odată cu eliberarea cărţii de identitate, paşaportul în care este trecut domiciliul din afara ţării ar deveni nul şi s-ar restitui direct titularului, fără a mai fi transmis la structura de paşapoarte emitentă.