Programul de stimulare a înnoirii parcului naţional auto va fi reluat în acest an, fondurile totale alocate fiind de 49,5 milioane de lei. Potrivit unei Ordonanţe de urgenţă adoptate ieri, în şedinţa Executivului, orice proprietar al unui autoturism uzat poate beneficia de primă de casare în valoare de ...
Protestele taximetriştilor se desfăşoară în toată ţara ca urmare a intenţiei unui grup de liberali de a modifica Legea Taximetriei, eliminînd tocmai articolele care le reglementează activitatea. Pentru că taximetriştii au investit la nivel naţional 400 de milioane de euro, iar în Constanţa 20 milioane ...
La începutul acestui an, mii de tinere mame s-au îmbulzit la ghişeele Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Constanţa, în vederea înregistrării dosarelor de acordare a indemnizaţiilor de creştere a copilului. Cel mai adesea cu copiii în braţe, beneficiarele au fost nevoite să ...
Guvernul a publicat, vineri, în Monitorul Oficial actul normativ prin care sunt convocate alegeri parţiale în şase colegii uninominale, pentru o parte din mandatele vacante, în Galaţi, Hunedoara, Ilfov, Satu Mate, Gorj şi Bucureşti, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 5 mai. În hotărârea ...
Acordarea unei burse lunare neimpozabile de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi a fost inclusă în Ordonanţa privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului și a fost publicată în Monitorul Oficial. OUG privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice ...
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu anunță că, după 20 de ani, revine în PNȚCD și va candida din partea acestui partid la alegerile pentru PE din 25 mai. El spune că, deși a strâns mai mult de 100.000 de semnături, un eventual mandat obținut de el ca independent nu ar fi un proiect ...