Cadrele didactice nu vor mai fi obligate să întocmească proiecte pentru o perioadă de patru ani cu scopul de a primi gradaţii de merit, potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial. Aşa cum prevede actul normativ, gradaţiile de merit vor fi acordate pe baza activităţii ...
Sediul Ministerului Economiei din Bucureşti a găzduit, vineri, prima întâlnire oficială între ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (IMM), Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, şi patronatele din Turism. Printre subiectele discutate s-a numărat şi nevoia existenţei unei Legi a ...
În ciuda laudelor aduse de fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu Legii Educaţiei pe care a iniţiat-o, adevărul este că actul normativ nu a făcut altceva decât să înmulţească „bubele” sistemului de învăţământ românesc. Una din prevederile care a afectat calitatea actului educaţional ...
Şeful Statului Major General (SMG), generalul-locotenent Ştefan Dănilă, a declarat la începutul acestei săptămâni că 2013 va fi un an de austeritate în care se va menţine deficitul bugetar pentru operare şi înzestrare. „Anul acesta va fi un an de referinţă pentru transformarea şi modernizarea ...
Funcţia de director al unei unităţi de învăţământ presupune zeci de drumuri, zilnic, pentru rezolvarea diferitelor probleme de natură managerială ale grădiniţei/şcolii/liceului respectiv (plata facturilor, discuţii cu firmele angajate pentru diferite lucrări, drumuri la inspectoratele şcolare, la ...
La finele anului au fost publicate în Monitorul Oficial prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii privind reglementarea programului de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice. Astfel, bolnavii internaţi pot fi vizitaţi zilnic între anumite ore, iar persoanele care ...
Accizele la motorină au crescut cu 4,5% de la 1 ianuarie 2013, la 391 euro/tonă, respectiv 330,395 euro/1.000 litri, faţă de de 374 euro/tonă, respectiv 316,03 euro/1.000 litri în prezent, potrivit unui proiect de ordonanţă adoptat de Guvern în decembrie 2013. Actul normativ vizează atingerea nivelului minim ...
TAXE Acum, la sfârşit de an, locuitorii Mangaliei primesc o veste bună din partea autorităţilor locale: taxele şi impozitele locale pe clădiri nu vor fi majorate, pentru anul 2013 fiind menţinut nivelul de impozitare practicat în acest an. Decizia a fost luată, vineri, 22 decembrie, de consilierii locali în ...
UITE VOTUL, NU E VOTUL! Ultima şedinţă a Consiliului Local (CL) Ovidiu din acest an s-a desfăşurat sub semnul disputelor, orgoliile politice ale consilierilor fiind puse mai presus de interesul comunităţii. Cele 20 de puncte înscrise pe ordinea de zi nu prevesteau o şedinţă lungă, plină de acuze şi ...
MODIFICARE Guvernul va modifica prevederile Codului Fiscal, în regim de urgenţă, prin introducerea unui singur articol care stabileşte că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor şi taxelor locale în raport de evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani. Noua prevedere va ...
CFR Călători anunţă că, începând din 1 ianuarie 2013, vor fi acordate reduceri de 25% în cursul săptămânii la \"Trenurile Zăpezii\", spre şi dinspre munte, oferta fiind valabilă până la 28 februarie 2013. Astfel, vor fi reduceri de 25% de luni până joi, pentru pasagerii care circulă cu trenuri pe ...
Guvernul României a aprobat, ieri după-amiază, un proiect de lege care va permite deţinuţilor să comunice online. Proiectul de lege vizează şi impunerea controlului antiterorist şi de specialitate a tuturor persoanelor şi bagajelor, precum şi a mijloacelor de transport care au acces în penitenciar ...
Persoanele fizice trebuie să achite amenzile în maximum trei luni de la hotărârea de condamnare definitivă, judecătorul delegat putând dispune plata în rate pe o perioadă care nu poate depăşi doi ani sau muncă în folosul comunităţii, dacă nu dispun de posibilităţi financiare pentru plata integrală ...
Guvernul a prelungit cu încă un an, până pe 31 decembrie 2013, termenul în care angajatorii trebuie să normalizeze condiţiile de muncă pe acele posturi în care salariaţii îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite (acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta ...
La propunerea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Guvernul României a aprobat, ieri, Hotărârea privind prelungirea până la 28 februarie 2013, atât în ceea ce priveşte aprobarea programelor naţionale de sănătate, cât acordarea ...
Este oficial. Constanţa va trimite în Parlament pentru următorii patru ani 22 de parlamentari. Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean de Circumscripţie Constanţa au înmânat ieri mandatele de deputat şi senator candidaţilor care au fost aleşi în urma votului din 9 decembrie. Sistemul electoral actual a ...