În şedinţa din 27 Septembrie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a analizat propunerea formulată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), judecător Livia Stanciu şi preşedintele CSM, judecător Horaţius Dumbravă, privind declanşarea unei noi proceduri de ocupare a ...
Legea privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator a fost aprobată. Mai exact, legea conturează cadrul juridic al activităţilor necesare pentru realizarea reproducerii umane asistate cu terţ donator, care este reprezentat de prevederile din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii ...
Proprietarii sălilor de culturism şi fitness vor fi obligaţi să obţină un certificat eliberat de Agenţia Naţională Antidoping, valabil pentru o perioadă de trei ani, solicitarea de eliberare a acestui certificat trebuind să fie depusă într-un interval de şase luni, conform unei hotărâri de guvern ...
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat ieri, în faţa senatorilor din Comisia de sănătate, că noua Lege a sănătăţii merge pe ideea că statul ar fi un prost administrator al banului public şi se optează pentru trasferarea către sistemul privat a spitalelor. Ritli a fost întrebat de membrii ...
Sulfina Barbu se trezeşte şi nuanţează… Măsurile cuprinse în legea de reformare a sistemului de asistenţă socială sunt gândite în aşa fel încât să prevină şi să limiteze orice formă de dependenţă faţă de ajutorul de stat sau faţă de comunitate, iar beneficiile să ajungă la categoriile ...
Sistemnul de învăţământ din România este pe cale de a primi una dintre cele mai puternice lovituri din ultimii ani. Dezamăgit de actuala Lege a Educaţiei şi de prevederile acesteia pentru învăţământul superior, rectorul Universităţii Babeş – Bolyai (UBB) din Cluj Napoca, Andrei Marga, unul ...
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii (MS) cu 150 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului va fi discutat în şedinţa de azi a Executivului, potrivit Biroului de Presă al Guvernului. În argumentarea actului normativ menţionat ...
SULFINA CEA RESPECTUOASĂ „Specialista” în probleme de mediu şi, mai nou, în probleme de muncă, încearcă să nu se pună rău, încă din prima zi, cu şeful său din Executiv. Aflată în weekend la Alba Iulia, cea care a fost nominalizată să fie noul „şef al muncitorilor”, Sulfina ...
Noi nu mai înţelegem nimic! În primul episod din telenovela în care noi, personaje ratate, vom plânge zdravăn la sfârşit, vine Comisia Europeană şi ne explică cum taxa noastră de primă înmatriculare este abuzivă şi încalcă cel puţin o duzină de precepte europene. În al doilea episod, personajul ...
Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu şi deputatul PC Florentin Gust vor iniţia un proiect de lege care să interzică ridicarea abuzivă a maşinilor parcate neregulamentar. Potrivit proiectului de lege, care a fost depus, ieri, la Parlament, solicitarea de sume de bani de către firmele private pentru ridicarea ...
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (PDL), întreabă Guvernul de ce sprijină financiar înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Militare, în condiţiile în care nu demult Executivul spunea că nu poate să mai finanţeze instituţii similare precum AOSR sau Academia de Ştiinţe ...
OPOZIŢIE PSD se opune unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) prin care ar urma să fie îngrădite acţiunile de protest ale cetăţenilor faţă de Guvern. În acest sens, PSD a trimis premierului Emil Boc o scrisoare deschisă semnată de secretarul Consiliului Naţional al ...
Potrivit modificărilor aduse Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, publicate vineri în Monitorul Oficial, Ministerul Sănătăţii, ca autoritate naţională în domeniul sănătăţii, coordonează funcţionarea eficientă a sistemului de asigurări sociale de sănătate organizat prin Casa Naţională ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea care reglementează acordarea sprijinului financiar excepţional în sumă de 3,745 milioane de euro, asiguraţi de Comisia Europeană, pentru şapte producători naţionali de legume în vederea compensării efectelor crizei cauzate de bacteria E-coli, a ...
Nici în această săptămână Guvernul nu a aprobat taxa de clawback, întrucât proiectul de act normativ nu a fost încă prezentat. Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli a precizat în şedinţa de ieri a Guvernului că săptămâna viitoare vor fi prezentate executivului trei acte normative importante printre ...
ROMÂNII, LĂSAŢI ÎN FRIG Pentru iarna lui 2011, mai mult de jumătate din locuitorii acestei ţări vor fi nevoiţi să achite facturi aproape dublate la întreţinere, şi asta pentru că Guvernul Boc a decis, prin ordonanţa emisă în urmă cu două săptămâni, anularea subvenţiei pentru căldură. Fără ...