Încă o dată, mai marii de la Bucureşti consideră că se pricep mai bine în a face turism de litoral decât cei care se ocupă, zi de zi, de această problemă pe litoral. Mai nou, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Ragionale şi Turismului, intenţionează să reducă zona costieră delimitată pe toată ...
• ADOPTAT ÎN SENAT • Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect iniţiat de senatorul liberal Mario Oprea, prin care toate substanţele prihotrope vor fi interzise, inclusiv cele sub control strict pentru uz medicinal. Conform expunerii de motive, modificările aduse Legii 339/2005 vor elimina ...
Autorităţile locale din judeţele Botoşani şi Alba au accesat programul “Dezvoltarea căminelor pentru persoane vârstnice”, în vederea reprofilării a două unităţi sanitare, Spitalul Comunal Truşeşti, respectiv Centrul de Sănătate Baia de Arieş, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). Conform ...
Soarta persoanelor cu dizabilităţi pare să se îmbunătăţească, după ce guvernanţii le-au redus indemnizaţiile şi i-au lăsat şi fără asistenţi personali, aceştia fiind trimişi în şomaj pentru că nu existau bani pentru plata salariilor. Senatorii au adoptat, ieri, propunerea legislativă a PSD care ...
Guvernul Boc pare decis să condamne la moarte românii defavorizaţi din mediul rural, care, până acum, îşi câştigau o pâine muncind cu ziua pe la vecinii mai înstăriţi care aveau nevoie de ajutor în gospodărie. Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat că vineri va semna normele ...
Plenul Senatului a respins, ieri, proiectul Guvernului privind modificarea Legii de combatere a pornografiei, neîntrunindu-se numărul necesar de voturi pentru o lege organică şi va merge la Camera Deputaţilor, ca for decizional. Proiectul a întrunit doar 47 de voturi “pentru”, 40 ...
Senatul a respins, ieri, Legea privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, după ce preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea acesteia în sensul clarificării unor elemente privind obligaţiile proprietarilor privaţi ai cimitirelor. Raportul de respingere a fost aprobat cu 67 de ...
Prezent, ieri, la Constanţa, premierul Emil Boc a readus în discuţie actele normative promovate de Guvern, referitoare la întărirea rolului şi statutului primarului. „Aceste acte normative sunt ca o formă de apreciere a ceea ce reprezintă în România primarul pentru cetăţeni. Primul proiect se referă ...
600 de lei pe lună, atât va primi, conform Legii privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, un profesor din preuniversitar cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate şi până în doi ani vechime. Salariul de încadrare poate ...
Deputatul Tudor Ciuhodaru vrea să aducă modificări legii Sănătăţii, mai exact să introducă un nou articol potrivit căruia va cere ca toate persoanele care deţin funcţii publice să fie obligate să se trateze în spitalele din România, şi să nu mai apeleze la unităţile sanitare din străinătate ...
Peste o sută de constănţeni, reprezentanţi ai angajatorilor, sindicaliştilor şi avocaţi specializaţi în legislaţia Muncii s-au întâlnit, ieri, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, pentru a discuta despre ...
Liderii confederaţiilor sindicale din România au anunţat că nu vor mai recurge la mitinguri şi alte acţiuni de stradă, preferând să atace Guvernul pe căile juridice internaţionale. „Renunţăm să mai acţionăm pe căile clasice, cu care guvernaţii s-au obişnuit deja. Vom apela la căile juridice ...
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, organizează, astăzi, începând cu ora 14.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, o nouă întâlnire de lucru cu angajatorii constănţeni. În cadrul manifestării se discută modificările aduse Codului Muncii, precum şi ...
Astăzi, Guvernul Boc îşi asumă definitiv răspunderea pentru vieţile românilor şi educaţia generaţiilor viitoare. În ciuda protestelor vehemente ale societăţii civile, ale tuturor formulelor sindicaliste şi vocilor politice, Guvernul Boc ridică, din nou, abuzul la rang de artă. Legislativul este şters ...
Suntem deja obişnuiţi cu scamatoriile autorităţilor, atât de obişnuiţi încât ajung să ne surprindă puţinele iniţiative legislative bune . Şi asta pentru că aberaţiile miniştrilor sunt uneori atât de sincere, încât devin dezarmante. Ieri, spre exemplu, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a ...
Veniturile mizere ale zilierilor, care oricum abia le permit acestora supravieţuirea de la o zi la alta, vor fi impozitate. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul pentru promulgarea Legii privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, informează un comunicat de ...