Multe categorii sociale din România, fie că este vorba despre cadre didactice, funcţionari sau liber profesionişti, simt că li se pun beţe în roate în toate activităţile pe care le desfăşoară, chiar şi atunci când îşi cer drepturile. Mai nou, odată cu 1 ianuarie 2011, după modificările legislaţiei, oamenii trebuie să aducă şi mai multe documente ca să dovedească statului că au dreptul să primească anumite facilităţi, fie că e vorba de ajutor social, alocaţie sau orice alt tip de ajutor care vine din bugetul central. Asta a constatat şi un bărbat din Băneasa care nu a dorit să-şi facă public numele. El s-a prezentat la Primăria din localitate pentru ca doi copii ai săi să primească alocaţia suplimentară şi s-a lovit de o lege în vigoare mult mai strictă şi de multiple solicitări de acte din partea autorităţilor locale. „De la Primărie mi-au cerut inclusiv schiţele casei pentru a putea obţine alocaţia suplimentară pentru copii. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să-mi ceară astfel de acte şi, după ce m-am interesat şi în alte părţi, am aflat că nu se mai solicită nicăieri actele de casă pentru acordarea alocaţiei suplimentare”, susţine omul. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Prestaţii Sociale Constanţa, Mariana Fătu, a declarat că pentru acordarea alocaţiei suplimentare nu există un criteriu în ceea ce priveşte spaţiul de locuit, dar primăria poate decide dacă solicită sau nu astfel de acte, în funcţie de documentele care deja există în baza de date a administraţiei locale. Fătu mai susţine că în formularul care trebuie completat pentru acordarea alocaţiei suplimentare există o rubrică care include şi date referitoare la suprafaţa imobilului şi, în plus, astfel de informaţii se completează şi în declaraţia pe proprie răspundere. Reprezentanţii Primăriei confirmă că, în baza unei hotărâri, beneficiarii acestui tip de ajutor din Băneasa trebuie să prezinte şi actele casei. Însă, cum mulţi dintre ei nu au astfel de acte sau, dacă le au, sunt incomplete, iar pentru întocmirea lor este nevoie de sute de lei, bani pe care mulţi nu îi au, autoritatea locală va veni în sprijinul lor şi va elimina condiţia. „În cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) organizată joi am propus să nu le mai cerem oamenilor acte în plus pentru acordarea alocaţiei suplimentare. Consilierii locali prezenţi au fost de acord, în principiu. Rămâne să întocmim un proiect de hotărâre pentru viitoarea şedinţă de CL şi să decidem ce vom face pentru ca beneficiarii să-şi primească mai uşor alocaţia suplimentară”, a declarat viceprimarul, Titu Pârvu.