Pompierii constănțeni fac un exercițiu de amploare în fața hotelului Ambasador din Stațiunea Mamaia!
Operațiunea a început la ora 10.30.
Militarii simulează intervenția în cazul unui atentat cu bombă, dar și o misiune în situația în care va izbucni un incendiu.
UPDATE:
Oamenii care au trecut vineri prin stațiunea Mamaia s-au speriat, crezând că este vorba despre o misiune adevărată a pompierilor.
Era și normal! Nici în filmele de acțiune de la Hollywood nu au mai văzut așa ceva. Militarii au acționat în primă instanță cu trei autospeciale, două de stingere cu apă și spumă și una cu scară.
La fața locului în care era simulat un triplu eveniment, alarmă cu bombă, incendiu și accident rutier, a mai intervenit și un echipaj SMURD tip C.
Conform scenariului, pompierii au mai chemat în ajutor încă două autospeciale de stingere, o alta pentru transport special și victime multiple, un SMURD tip B și piesa de rezistență, o autospecială de cercetare nucleară, biologică și radiologică.