Cea de-a doua serie de poliţişti români detaşaţi pe litoralul bulgăresc şi-a încheiat, ieri, activitatea. Ei au asigurat ordinea publică şi au consiliat turiştii românii aflaţi în vacanţă care se confruntau cu diferite probleme în Albena şi Nisipurile de Aur. Au intervenit în 80 de cazuri pentru aplanarea unor stări conflictuale şi au consiliat peste 450 de turişti români, în special pentru obţinerea de informaţii de ordin legislativ. În timpul misiunii nu s-au înregistrat cazuri de implicare a unor turişti români în comiterea unor fapte penale. Aceaste activităţi s-au desfăşurat în baza Acordului de Cooperare Poliţienească Internaţională între România şi Bulgaria, semnat pe 28 iunie 2010, la Giurgiu, de către şefii Poliţiilor din cele două ţări. În perioadele 12 iulie – 1 august şi 1 – 22 august, câte patru poliţişti români, cunoscători ai limbii bulgare, au desfăşurat activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţişti bulgari, în staţiunile turistice de pe litoralul bulgăresc. În urma unei analize, poliţiştii din cele două ţări au stabilit ca activitatea desfăşurată de poliţiştii români pe teritoriul Bulgariei să se prelungească până pe 5 septembrie, motiv pentru care alţi doi poliţişti români vor pleca, astăzi, în Bulgaria, pentru a desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu omologii bulgari. Experţii celor două poliţii au stabilit aspectele practice ale implementării regulilor care privesc şi controale rutiere pe perioda sezonului estival, inclusiv desfăşurarea unor acţiuni „în oglindă“ pe teritoriul celor două state. Conform directorului Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, cms şef Dumitru Jianu, este posibil ca acţiunile estivale să continue şi la iarnă, iar poliţiştii bulgari să revină în România, în zonele montane.