Mobilizare generală în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), după ce vremea rea a pus stăpânire pe o parte din ţară. Peste 800 de angajaţi ai instituţiei au acţionat sâmbătă în misiuni de intervenţie şi ajutor pentru situaţii de urgenţă, după cum au anunţat reprezentanţii MAI. Acţiunea cadrelor MAI a condus la salvarea şi punerea la adăpost a mai multor persoane care necesitau ajutor. Astfel, în judeţul Suceava, din cauza blocării unui autovehicul care transporta 15 copii şi trei cadre didactice, s-a intervenit pentru punerea la adăpost a acestora în Căminul Cultural din localitatea Grăniceşti. De asemenea, în judeţul Neamţ, pompierii militari au tractat un microbuz cu 15 copii care se deplasa pe DN15B şi care, din cauza poleiului, nu mai putea avansa spre localitatea Durău. Totodată, s-a acţionat pentru deblocarea mai multor autoturisme şi tiruri blocate pe DN2 Suceava, acţiunea fiind finalizată în jurul orelor 4.00 dimineaţa. În judeţele Botoşani, Suceava şi Iaşi s-a intervenit pentru deblocarea unor porţiuni din cele 11 drumuri naţionale închise în cursul zilei de vineri, dar şi pentru reluarea traficului pe cele 21 de drumuri judeţene afectate de precipitaţii. (R.M.)