Activele totale ale Băncii Comerciale Române (BCR) au scăzut cu 2,4%, de la 64,53 miliarde lei, la 31 decembrie 2009, la 62,97 miliarde lei, la finalul lunii martie a acestui an, potrivit datelor neconsolidate, prezentate de bancă. În primul trimestru din 2010, volumul cumulat al împrumuturilor acordate clienţilor s-a diminuat cu 1,2%, până la 45,97 miliarde lei, de la 46,53 miliarde lei, la 31 martie 2009. „Creditarea corporate rămâne stabilă faţă de perioada similară din anul trecut, susţinută de necesarul de capital de lucru al companiilor şi de cererea de finanţare din partea administraţiilor locale, BCR menţinându-şi poziţia dominantă pe segmentul finanţării municipalităţilor (peste 70% cotă de piaţă)”, se arată în comunicat. Portofoliul de credite retail a scăzut cu 2,4% sub influenţa negativă a reducerii cererii eligibile şi a unui management al riscurilor mai strict. Împrumuturile BCR către microîntreprinderi au sporit uşor, iar creditele garantate au continuat să crească moderat, având ca principal motor programul „Prima Casă”, care a fost însă contrabalansat de declinul creditării negarantate.