Activele fondurilor de pensii facultative, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activele fondurilor de pensii facultative, în creştere

Economie 20 Mai 2010 / 00:00 358 accesări

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) deţineau, în luna aprilie, active nete în valoare de 255,4 milioane de lei (62 milioane euro), cu 3,8 la sută mai mult comparativ cu luna precedentă şi cu 25 la sută faţă de decembrie 2009, potrivit buletinului lunar aferent lunii aprilie publicat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). La finalul lunii aprilie, 196.206 participanţi contribuiau la cele 13 fonduri de pensii facultative, administrate de zece companii, menţinându-se trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi de la începutul funcţionării sistemului: în creştere cu 1,2 la sută faţă de martie 2010 şi cu cinci la sută faţă de decembrie 2009. În ceea ce priveşte implicarea angajatorilor în sistemul pensiilor facultative, în luna aprilie 2010, CSSPP informează că, în cazul a 54% dintre participanţi, contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 33% dintre participanţi şi-au plătit singuri contribuţiile, iar 13% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor. În luna aprilie 2010, ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (67,05 la sută), în creştere faţă de martie 2010 şi în scădere faţă de decembrie 2009.

Taguri articol


12