Activele fondurilor de pensii private, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activele fondurilor de pensii private, în creştere

Economie 12 Aprilie 2010 / 00:00 414 accesări

Activele nete ale fondurilor de pensii private, obligatorii şi facultative, au ajuns la 3,21 miliarde de lei la finele lunii martie, în creştere cu 8,7% faţă de 28 februarie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au cumulat active nete de 2,967 miliarde de lei, în urcare cu 8,8% faţă de luna februarie. În a doua parte a lunii martie, conturile fondurilor de pe Pilonul II au fost alimentate cu suma de 135,28 milioane lei, reprezentând contribuţia, pe ianuarie, de 2,5% din veniturile brute realizate de participanţii la acest sistem. Numărul contributorilor pe Pilonul II a crescut cu 0,65% în luna martie, la 5,004 milioane. Cifra se referă la persoanele care au primit în contul de pensie privată cel puţin o contribuţie de la lansarea sistemului, în mai 2008. Pe acest segment de piaţă activează 10 companii de profil care administrează câte un fond de pensii. După valoarea activelor, primele trei fonduri sunt administrate de ING Pensii - 1,168 miliarde de lei, Allianz-Ţiriac Pensii - 690,57 milioane de lei şi Generali Fond de Pensii - 242,58 milioane de lei. Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele nete ale celor 13 fonduri de profil totalizează 246,1 milioane de lei, avansul faţă de luna februarie fiind de 7,8%, în timp ce numărul contributorilor a crescut cu 1,82%, la 193.793 persoane. Cele mai mari fonduri de profil sunt ING Optim - 72,1 milioane de lei, BCR Prudent - 47,66 milioane de lei şi AZT Moderato - 38,2 milioane de lei. Primul fond este administrat de ING Asigurări de Viaţă, al doilea, de BCR Asigurări de Viaţă, iar ultimul, de Allianz-Ţiriac Pensii. Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.

Taguri articol


12