În data de 27.08.2017, în intervalul orar 00.00 - 01.00, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă a sistemului informatic al SC OMV PETROM MARKETING SRL, va fi întreruptă activitatea de emitere a rovinietelor şi a peajelor, în punctele acestora de distribuție. Informaţii cu ...
Patru procurori au cerut încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi revenirea la parchetele de care aparţin sau continuarea activităţii la alte parchete. Solicitările lor vor fi discutate în şedinţa din 29 august a Secţiei pentru procurori din cadrul CSM, anunţă Mediafax ...
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe Richter s-a produs duminică în insula indoneziană Sumatra, potrivit Institutului american de geofizică (USGS) care a eliminat riscul de tsunami, relatează AFP. Cutremurul de pământ a avut loc la 10:08 ora locală (03:08 GMT), la 73 km vest de Bengkulu, o ...
Ministrul italian de Interne, Marco Minniti, a anunțat că joi se va afla în regiunea Puglia, în urma unei ambuscade sângeroase petrecute miercuri și care a declanșat un val de critici la adresa guvernului pentru subestimarea Mafiei din sud-estul țării, transmit DPA și AFP. Minniti este ...
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de lege care reglementează activitatea de tele-muncă. Prevederile legii vor conduce la definirea și legalizarea activității de videochat, cea care acum funcționează la limita legii. La articolul 2 litera a) a proiectului de lege termenul de ...
Inspecția Judiciară (IJ) a decis să prelungească controlul pe care îl efectuează la Direcția Națională Anticorupție (DNA) până pe 25 august, întrucât volumul de activitate previzionat de inspectori îl depășește pe cel real, a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Alin ...
Dacă ai mai mult timp liber în vacanță și vrei să te implici într-o activitate care îți aduce și recunoaștere, și experiență, și distracție, cel mai bine ar fi să te înscrii ca voluntar la Aeromania 2017. Reprezentanții Aeroportului Internațional „Alexandru ...
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat că a venit vremea clarificărilor la DNA, precizând că inspectorii fac verificări şi că vor fi luate măsuri proporţionale cu disfuncţionalităţile constatate. Tudorel Toader susţine că există şi o parte bună a scandalului de la DNA, şi anume că ...
Află și tu cum să faci să-ți funcționeze cura de slăbire așa cum îți dorești. Știm că te-ai săturat de acele așa-zise rezultate miraculoase, însă există un anumit produs care te poate ajuta cu adevărat să ajungi la astfel de rezultate. Tot ce trebuie să faci este să respecți un regim ...
După controlul de săptămâna trecută, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, au stabilit măsurile: localul „Cuptorul cu Plăcinte“ primește 92.000 lei amendă și urmează a fi emisă dispoziția de suspendare a activității pentru o perioadă între 6-12 luni ...
O echipă formată din oameni de știință americani a analizat date prelevate de la peste 12.500 de subiecți de vârste diferite și a descoperit că nivelurile de activitate fizică în cazul copiilor și adolescenților erau mai scăzute decât se estimase anterior, comparabile cu cele ale ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a făcut recent o inspecţie la instituţiile bancare, unde a constatat nereguli în ceea ce priveşte vânzarea creditelor neperformante şi deducerea unor cheltuieli, au precizat reprezentanţii instituţiei. "Urmare a inspecţiilor fiscale desfăşurate a ...
Timp de şase săptămâni, în perioada 12 iunie – 21 iulie a.c., trei constănţeni, elevi al Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, se pregătesc să devină jandarmi, alături de viitorii colegi din ...
Ambasada SUA va fi închisă luni, 29 mai, pentru a onora Memorial Day, ziua dedicată soldaţilor americani căzuţi la datorie pentru ţara lor. Toate serviciile ambasadei îşi vor relua activitatea marţi, 30 mai. Mai multe informații despre Memorial Day puteţi găsi ...
Sorin Grindeanu s-ar putea să nu mai "prindă paltonul" la Palatul Victoria. Potrivit unor surse, mai mulţi miniştrii din coaliţie se pregătesc să demisioneze şi se plâng deja de activitatea premierului. Prin această mişcare se intenţionează schimbarea premierului. În plus, miniştrii ...
Băncile și alte instituții de credit vor raporta toate tranzacțiile de peste 10.000 de euro, în echivalent, plafonul fiind redus de la 15.000 de euro, printr-un proiect de lege supus dezbaterii publice de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. “Entităţile raportoare sunt ...