Activitatea ANI, analizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senat

Activitatea ANI, analizată

Politică 21 Iunie 2011 / 00:00 555 accesări

Comisiile de specialitate din Senat vor analiza un raport al Curţii de Conturi care semnalează „grave prejudicii în activitatea ANI”, urmând să se stabilească dacă vor fi sesizate şi alte organe în această cauză, a anunţat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Raportul Curţii de Conturi a fost transmis, ieri, de Biroul Permanent al Senatului către comisiile juridice, de buget şi cea pentru drepturile omului, spre analiză. Curtea de Conturi a descoperit, în urma unor controale, nereguli la ANI şi un prejudiciul total pentru perioada 2008 - 2010 de peste 500.000 de lei, conform documentului trimis de preşedintele Curţii, Nicolae Văcăroiu, şefului Senatului, Mircea Geoană. Potrivit sintezei raportului prezentat Biroului Permanent, în 2009 Curtea de Conturi a desfăşurat acţiunea de audit financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate pentru anul bugetar 2008, primul an de funcţionare a instituţiei. De asemenea, Curtea de Conturi susţine că structura organizatorică a ANI a fost aprobată de preşedintele Agenţiei fără a ţine seamă de limitele stabilite prin prevederile legii bugetului de stat, în sensul că nu au fost respectate prevederile privind numărul total şi structura funcţiilor de conducere.

Taguri articol


12