Activitatea caselor de sănătate, suspendată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa nu sunt probleme

Activitatea caselor de sănătate, suspendată

Sănătate 13 Ianuarie 2011 / 00:00 479 accesări

Activitatea caselor de asigurări de sănătate din ţară a fost suspendată până luni, măsura fiind dispusă, ieri, de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, pentru remedierea problemelor apărute la Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Sute de persoane care doreau să-şi achite contribuţiile au luat cu asalt Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, după ce sistemul SIUI s-a blocat. „Cauza acestei situaţii nu se datorează nici CNAS, nici partenerilor cu care s-a construit sistemul. Defecţiunea este la nivel structural şi a fost comunicată firmei “mamă” din SUA, în cursul nopţii. Am primit o soluţie pe care o vom testa”, a precizat preşedintele CNAS. El a mai spus că, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, sunt 50.000 de persoane care ar trebui să-şi plătească obligaţiile la sănătate în această perioadă, respectiv 600 de persoane pe zi. “600 de persoane ar trebui să plătească, zilnic, în această perioadă, contribuţiile la sănătate. Avem cinci ghişee. Aceste persoane ar mai avea două alternative de plată, respectiv prin virament sau la CEC, dar ei refuză metodele alternative”, a susţinut Duţă. Potrivit acestuia, chiar şi dacă SIUI ar funcţiona perfect, tot ar fi bine ca oamenii să se obişnuiască să utilizeze soluţiile alternative.

PROGRAM DE REZERVA. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău nu se confruntă cu probleme deosebite în urma defecţiunii apărute la SIUI, întrucât adeverinţele de asigurat se eliberează cu ajutorul unui alt program cu care este dotată instituţia, o situaţie similară înregistrându-se şi la CJAS Constanţa. Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, Daniel Learciu, susţine că nu sunt probleme deosebite la instituţia pe care o conduce ca urmare a blocării SIUI, deoarece CJAS foloseşte un sistem de rezervă pentru a colecta contribuţiile la fondul asigurărilor de sănătate. “Activitatea la CJAS Constanţa se desfăşoară normal. Avem un sistem de rezervă care ne permite să colectăm în continuare contribuţiile asiguraţilor, iar după ce SIUI va fi deblocat vom reveni din nou pe acesta”, a declarat preşedintele CJAS Constanţa, Daniel Learciu.

Taguri articol


12