Primarul oraşului Năvodari, social-democratul Nicolae Matei, a declarat, ieri, că, pînă în prezent, activitatea Consiliului Local (CL) a fost blocată de consilierii democrat-liberali şi liberali, care au făcut front comun împotriva sa. Potrivit afirmaţiilor lui Matei, la primele două şedinţe ale CL Năvodari de după alegerile locale, cei 11 consilieri PD-L şi PNL, din totalul de 19 consilieri, nu au votat niciunul dintre proiectele de hotărîre iniţiate de el, aceştia “urmînd dispoziţiile“ liderilor celor două organizaţii politice orăşeneşti, consilierii locali Tudorel Calapod (PD-L), fost primar al oraşului şi, respectiv, Jean Paul Tucan (PNL), ambii candidaţi la primărie la ultimele alegeri locale. „CL n-a funcţionat pînă acum pentru că au făcut front comun împotriva mea, iar Calapod şi Tucan mi-au cerut lucruri pe care nici ei nu le-ar fi făcut dacă ar fi fost primari în locul meu“, a declarat Matei, care a adăugat că nu dăn în vileag acum “decît o parte din adevăr“. Totodată, el a afirmat că la baza atitudinii democrat-liberalului Tudorel Calapod şi a liberalului Jean Paul Tucan stau interesele personale. “Dacă aş spune tot adevărul despre fostul primar, Calapod ar fi acum deputat de Poarta Albă. Am găsit Primăria cu majoritatea poziţiilor bugetare epuizate încă din primele trei luni ale anului“, a mai spus Matei. El şi-a exprimat încrederea că activitatea CL va fi deblocată începînd cu şedinţa extraodinară care va avea loc mîine, cînd vor fi constituite comisiile de specialitate, ţinînd cont de specializarea fiecărui consilier, de ponderea acestora în CL şi de înţelegerea prealabilă avută între cele trei partide, PSD, PD-L şi PNL, ai căror reprezentanţi au obţinut mandatele de consilier. “Majoritatea consilierilor PD-L şi PNL au venit la mine şi mi-au zis să dau drumul proiectelor pentru că, dacă sînt bune pentru oraş, ei le vor vota pentru că nu vor să mai hotărască alţii în numele lor“, a mai spus primarul. El a adăugat că, de curînd, a purtat discuţii cu liderii PNL de la judeţ şi că, pe viitor, liberalii ar urma să susţină proiectele primarului. “Eram pe punctul de a dizolva CL. Nu mai puteam continua în acelaşi stil. Colaborarea cu PNL va fi mai bună dacă aceşti consilieri vor debloca proiectele importante pentru comunitatea năvodăreană“, a mai spus Matei. În ceea ce priveşte acţiunea fostului primar, care a început, de curînd, să strîngă semnături pentru a-l demite pe Matei, acesta din urmă a spus că îi doreşte suuces, dar că şansele lui Calapod sînt limitate. “Este o acţiune demarată de pedelişti în tot judeţul. La fel se întîmplă şi la Mangalia şi la Eforie. Este greu să dai jos un primar care a fost ales“, a mai spus primarul.