Funcţionarea spitalelor nu va fi afectată până la sfârşitul anului 2012, întrucât, după 15 noiembrie, se vor realoca bani pentru finanţarea unităţilor sanitare pentru ca activitatea acestora să nu fie blocată, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS). „Încă analizăm sumele necesare funcţionării unităţilor sanitare, efectuăm verificări pentru a vedea care sunt spitalele cu problemele cele mai mari. Va fi o realocare de fonduri, însă trebuie să ştim exact în ce situaţie se află fiecare unitate sanitară”, au declarat sursele citate. Premierul Victor Ponta a declarat ieri, înaintea Biroului Permanent al PSD, că Executivul a identificat banii necesari pentru funcţionarea statului în ultimele 45 de zile ale acestui an. „Sigur că am găsit bani, pentru că avem venituri suplimentare şi pentru că realocăm din altă parte. Acum am strâns practic, Ministerul de Finanţe a strâns, toate restanţele pe care, în special Ministerul Sănătăţii, dar vorbim de persoanele cu dizabilităţi, autorităţile locale care trebuie să plătească însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi, CNADR-ul acolo unde PDL-ul şi-a tot dat contracte şi a uitat să le plătească. Repet, asigurăm funcţionarea statului”, a declarat premierul.