ACIDIFICAREA OCEANELOR Activitatea vulcanică de pe teritoriul Indiei din prezent, şi nu impactul cu un meteorit ar fi dus la dispariţia în masă a dinozaurilor, conform unui nou studiu efectuat de cercetătorii universităţilor Princeton, din Lisabona şi din Lausanne. Mii de ani de scurgeri piroclastice din Capcanele Deccan, o regiune vulcanică din apropiere de Mumbai, ar fi eliberat în atmosferă, acum mai bine de 65 de milioane de ani, nori toxici de sulf şi de dioxid de carbon, care ar fi provocat dispariţia în masă a dinozaurilor, prin producerea unui efect de seră ce a dus la o accelerată încălzire globală, însoţită de o puternică acidificare a oceanelor. ”Noile informaţii de care dispunem prezintă într-o nouă lumină dispariţia dinozaurilor”, susţine Gerta Keller, geolog la Universitatea Princeton. De mai mulţi ani, Gerta Keller s-a aflat în avangarda unui grup redus de oameni de ştiinţă care susţineau că nu impactul cu un meteorit ar fi dus la dispariţia dinozaurilor, animale care stăpâneau toate ecosistemele terestre.

Conform teoriei general acceptate, un meteorit gigantic s-ar fi prăbuşit la Chicxulub, Mexic, ducând la ridicarea în atmosferă a unor nori groşi de praf şi gaze, care la rândul lor ar fi blocat căldura Soarelui, sufocând majoritatea fiinţelor vii şi generând o epocă glaciară care a distrus numeroase lanţuri trofice. Noul studiu chiar demonstrează însă că această dispariţie în masă a fost provocată parţial sau chiar în totalitate de Capcanele Deccan. În 2009, companiile petroliere, care realizau forări în apropierea coastei de est a Indiei, au descoperit straturi de sedimente bogate în lavă solidificată, la aproximativ 3,3 kilometri sub nivelul mării. Gerta Keller şi echipa sa au început să analizeze aceste sedimente şi au descoperit numeroase fosile de acum 65 de milioane de ani, din perioada dispariţiei în masă a dinozaurilor. În aceste sedimente se află şi lavă care s-a solidificat după ce s-a scurs peste 1.600 de kilometri, din regiunea Capcanelor Deccan. În prezent, această regiune vulcanică se întinde pe o suprafaţă de mărimea Franţei, dar avea probabil o întindere similară cu cea a continentului european, în perioada de maximă activitate de la sfârşitul Cretacicului.

DISPARIŢIA SPECIILOR În cadrul depozitelor de fosile s-a remarcat o diminuare a speciilor de planton şi zooplanton şi de alte nevertebrate marine, în special scoici, în straturile de fosile de imediat după cele de lavă, ceea ce indică o pierdere a biodiversităţii în cursul anilor ce au urmat unor erupţii vulcanice catastrofale. Majoritatea speciilor au dispărut treptat, de-a lungul anilor, şi nu imediat, aşa cum susţinea teoria impactului cu un meteorit. Cercetătorii au descoperit indicii similare în mostre sedimentare marine provenite din diferite locuri, printre care zonele de coastă ale Egiptului, Israel, Spania, Italia şi chiar din Texas. S-a remarcat explozia unei singure specii de nevertebrate, Guembilitria, care a ajuns să reprezinte 80% - 98% din masa de fosile din acea perioadă, semn clar al faptului că alte specii au dispărut. În aceeaşi perioadă de timp au dispărut şi fosilele de animale şi plante terestre din India, ceea ce indică faptul că acest proces al dispariţiei în masă s-a desfăşurat concomitent şi pe uscat şi în apă.

În ceea ce priveşte teoria privind impactul cu un meteorit, Gerta Keller nu exclude că ar fi existat un astfel de impact care însă nu ar fi fost suficient pentru a produce o catastrofă la nivel global, reuşind doar să înrăutăţească condiţiile de viaţă deja imposibile pentru multe specii. Impactul cu un meteorit de dimensiunile celui căzut în Mexic nu ar fi putut produce suficient dioxid de carbon şi sulf toxic comparativ cu nivelurile înregistrate în mostrele de rocă.