În fiecare an, pe 20 martie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Francofoniei. Cu acest prilej, cunoscătorii şi iubitorii limbii şi culturii franceze participă la diferite activităţi şi manifestări având ca numitor comun limba oficială din Hexagon. La Constanţa, elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, în special cei de la profilul bilingv franceză, au desfăşurat, încă de la începutul lunii, diverse activităţi precum realizarea de creaţii poetice sau în proză, scurtmetraje, expoziţii şi chiar ateliere de creaţie culinară franceză. Rezultatele muncii lor vor fi prezentate astăzi, începând cu ora 12.00, în sala „Gheorghe Coriolan” a instituţiei de învăţământ.
Mâine, tot de la ora 12.00, aceeaşi sală va găzdui un recital susţinut de tenorul Răzvan Săraru, solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, acompaniat de pianista Natalia Gribinic. Cei doi vor încheia seria manifestărilor dedicate Zilei Francofoniei, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, cu o suită de arii celebre ale unor compozitori francezi.
Astfel de manifestări de Ziua Mondială a Francofoniei vor avea loc, astăzi, şi la Medgidia, unde, începând cu ora 17.00, mai multe grupuri de elevi de gimnaziu şi de liceu vor desfăşura, la Casa de Cultură „I. N. Roman”, un concurs de limba franceză. Evenimentul mai cuprinde în program şi câteva momente artistice cu cântec, dans şi desene, o expoziţie de portrete, precum şi filme cu şi despre oameni de cultură români în spaţiul francofon.
Ziua Internaţională a Francofoniei este dedicată limbii franceze şi promovării solidarităţii şi cooperării dintre statele francofone.
(C. S.)