La data de 25.05.2017, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat, la sediul IPJ Constanța, activități informativ-preventive cu elevi de la Școlile nr. 28 și ,,Ion Jalea” din Constanța.
Elevii au vizitat Serviciile Criminalistic și Acțiuni Speciale, unde polițiștii le-au prezentat tehnica din dotare, laboratorul criminalistic, tehnica amprentării unei persoane și exerciții demonstrative.
De asemenea, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat activități în domeniul prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor în cadrul Școlii nr. 37 din Constanța, unde elevii au fost informați despre potențialele pericole ale comportamentelor antisociale. Temele abordate de polițiști au fost prevenirea absenteismului, victimizarea minorilor prin accidente rutiere, prevenirea dispariției de minori, agresivitatea și violența îm mediul școlar.
Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor – prioritate națională și locală și Programul ,,Școala Altfel”.
Totodată, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier Constanța, cu Poliția Locală Constanța și Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” Constanța, au lansat proiectul ,,Civilizația Șoselelor”, ediția a V-a, care se va desfășura în zilele de 25 și 26 mai a.c.
Astfel, polițiștii au participat la jurizarea concursului ,,Îndemânatic DA, Teribilist NU!”, activitate care a avut o probă teoretică și una practică de condus autovehicule, la care au participat elevii liceelor de profil auto din țară și străinătate, câștigătorii fiind premiați de organizatori.
Acțiunile proiectului urmează a fi continuate de polițiștii IPJ Constanța și în ziua următoare, când se va organiza un concurs de afișe și machete în cadrul Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” Constanța și o dezbatere cu tema ,,Cum aș modifica eu legislația rutieră”.