Actorii constănţeni răspund afrontului Prefecturii prin spectacol şi tăcere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Actorii constănţeni răspund afrontului Prefecturii prin spectacol şi tăcere

Cultură 11 August 2007 / 00:00 666 accesări

Actorii Teatrului de Stat Constanţa se află într-o situaţie fără precedent, unică la nivel naţional şi poate chiar mondial. Întrucît instituţia în care îşi desfăşoară activitatea este pe cale să fie desfiinţată, peste 100 de actori încearcă să se obişnuiască cu gîndul că, după o viaţă dedicată scenei, pot rămîne pe drumuri. Incredibilul acestei situaţii izvorăşte din zona Prefecturii Constanţa şi îl are ca punct de referinţă pe însuşi capul acestei instituţii, Dănuţ Culeţu. În infinita-i înţelepciune, prefectul a decis, acum mai bine de trei săptămîni, că dacă există două hotărîri ale Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) - una care desfiinţează un teatru şi alta care înfiinţează un altul - Teatrul Naţional şi Teatrul de Stat nu pot funcţiona în acelaşi timp. Pare de domeniul fantasticului, dar asta nu e tot. După o analiză aprofundată a situaţiei, prefectul s-a decis că lucrurile nu pot continua în felul acesta şi “a solicitat anularea Hotărîrii nr. 131/2007, care are ca obiect înfiinţarea Teatrului de Stat Constanţa”. CJC a prezentat prefectului documente susţinînd, într-o argumentare impecabilă, starea de fapt a situaţiei. În „jungla” Prefecturii se aude însă un singur glas care, fără să stea prea mult pe gînduri, a atacat în contencios administrativ hotărîrea de înfiinţare a Teatrului de Stat Constanţa. Stînd strîmb şi judecînd drept, dacă Teatrul Naţional nu există, fiind desfiinţat printr-o hotărîre a CJC şi Teatrul de Stat există, fiind înfiinţat printr-o altă hotărîre a CJC, singura concluzie logică este următoarea: prefectul desfiinţează Teatrul de Stat! Victimele acestor mici jocuri „de culise” ale prefectului Culeţu sînt, din păcate, actorii teatrului constănţean, o instituţie care, pînă acum, se află pe primele locuri din ţară ca şi producţie culturală! Astfel, conducerea Teatrului de Stat, în deplină înţelegere cu liderii sindicali şi cu Primăria Constanţa (căreia i-au cerut acordul pentru manifestarea publică), au hotărît că unica formă de protest pe care o pot adopta actorii este un spectacol care să aibă loc în faţa sediului Prefecturii marţi, 14 august 2007, de la orele 10.00 la 12.00. Spectacolul va fi urmat de un moment de tăcere, actorii sperînd că poate tăcerea să penetreze zidurile groase ce înconjoară instituţia Prefecturii Constanţa, dacă vorbele şi lacrimile lor nu au putut să o facă. Protestul va continua şi în data de 15 august, data primului termen din proces.



12