Orice dialog cu regizorul Radu Mihăileanu se transformă într-o lecţie de cinema, dar şi într-o pledoarie pentru cultura românească. Ultimul său film, „La source des femmes”, prezentat, în mai, la Cannes, intră în această lună pe ecranele franceze şi belgiene. A avut loc, între timp, obişnuitul turneu de prezentare a noii producţii în festivaluri sau în diferite spaţii culturale din toată lumea. Despre toate acestea, Radu Mihăileanu a avut, ca de fiecare dată, amabilitatea şi bucuria de a ne vorbi, într-un interviu din care publicăm, astăzi, cea de-a doua parte.

Reporter (Rep.): Aţi colaborat bine, cum aţi mai declarat-o, cu scenografii Viorica Petrovici şi Cristian Niculescu.

Radu Mihăileanu (R.M.): Ei au făcut minuni. Fac parte din familia scenografilor care nu copiază, ci creează tot timpul. Ca soţ şi soţie au şi o perfectă armonie a imaginaţiei. Sătucul în care am filmat avea casele de aceeaşi culoare ca a munţilor din jur. Ei au adus noi policromii, înviorând peisajul, dând alt colorit ferestrelor şi porţilor. Au reuşit să readucă tradiţia în vestimentaţia femeilor. Am revenit la bijuteriile şi stofele arabe. Este aici şi ceva foarte românesc, ca atitudine, de a nu te da bătut, de a te descurca în situaţii inconfortabile.

Rep.: Cu îngăduinţa dvs., voi menţiona şi o altă dificultate depăşită cu succes. În ciuda impresiei de localism rural, aţi reuşit să imprimaţi povestirii o certă dimensiune universală.

R.M.: Da, pot să spun că nu e pur şi simplu un film arab. Este povestea femeii şi a bărbatului, dintotdeauna şi de oriunde. Ţin să subliniez că mi-a fost de mare folos biografia mea de acasă, din România. Am copilărit la Vălenii de Munte. Am stat printre ţăranii de acolo. Am arat cu plugul tras de cai. Mi-a devenit familiar peisajul acela, cu animale, cu oi, păsări, porci. În linii mari, viaţa la ţară e aceeaşi. Spiritul acestui film este românesc şi din alt punct de vedere. Regăsim absurditatea de tip ionescian, ca şi tipul de umor românesc în relaţiile dintre femeile care nu vor să mai ofere dragoste soţilor lor.

Rep.: Sunteţi la curent cu ultimele evoluţii din cinematografia românească?

R.M.: Cred că da. Chiar dacă nu am reuşit să văd toate filmele recente, discut la telefon cu Cristian Mungiu, cu Puiu, cu Cristi Niculescu. Citesc tot ce apare legat de filmele lor.

Rep.: Cred că urmăriţi şi evoluţia actorilor români.

R.M.: În mod firesc. Îmi doresc mereu să am în distribuţie actori români. Sunt cei mai buni din lume, cu siguranţă. Vlad Ivanov, de pildă, este un adevărat monument. Este atât de uşor să lucrezi cu asemenea talente. Aş dori să-i invit mai des, dar eu fac distribuţia în funcţie de subiect, aşa încât, în multe privinţe, nici chiar eu nu pot să fac ce vreau sau ce mi-ar fi pe plac. Am nevoie ca tipul de fizionomii să corespundă unei anumite culturi, iar aceste constrângeri nu pot fi eludate. (va urma)