Adrian Titieni este noul rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” Bucureşti, desemnat prin vot universal, direct şi secret al cadrelor didactice din Universitate, cu 74 de voturi din cele 118 exprimate.
„Sunt onorat de încrederea cu care m-au învestit colegii mei şi sunt conştient de faptul că tot ce mi-am propus nu va putea fi realizat decât împreună. Dincolo de proiectele care ţin de buna derulare a procesului de învăţământ de cercetare şi creaţie artistică, recuperarea şi repunerea în funcţiune a Studioului de Teatru Casandra din Centrul Vechi al Bucureştiului, studio de al cărui nume se leagă începutul de carieră al unor mari personalităţi ale filmului şi teatrului românesc, este prioritatea zero a mandatului meu”, a declarat rectorul Adrian Titieni.
Cunoscut actor de teatru şi film, Adrian Titieni este profesor universitar al UNATC, cu o experienţă de aproape două decenii în domeniul didactic. Actorul a fost consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Relaţii Publice al Administraţiei Prezidenţiale, precum şi consilier al primului ministru pe probleme de Educaţie şi Cultură. Titieni este director al proiectului „Competenţe în comunicare - performanţă în educaţie”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013 şi coordonator a numeroase proiecte în domeniul educaţiei.
Adrian Titieni îi urmează în funcţie prof. univ. dr. Gheorghe Colceag.