Născut la Călimăneşti, la data de 12 aprilie 1949, Florin Zamfirescu s-a afirmat ca un excelent recitator încă înainte de a-şi începe studiile de actorie. A absolvit Facultatea de Teatru, Secţia Actorie, a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, în 1971. Cu un an mai devreme, debuta în „Aşteptarea\" de Şerban Creangă. Avea să devină apoi el însuşi profesor şi de-a lungul a două mandate, Rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Personajele sale au profilul special conferit de talentul şi de inteligenţa artistică a interpretului de excepţie. Florin Zamfirescu face parte din clasa selectă a marilor actori la care vocea, mimica şi mişcarea devin un tot expresiv, încărcat de nuanţe. Rolurile sale sînt, tocmai de aceea, veritabile bijuterii, partituri ale virtuozităţii. Rafinat, exact, percutant, încărcat de valori emoţionale şi semantice, jocul acestuia înnobilează profesia de actor. A făcut teatru, dar în fişa sa de creaţie găsim şi nenumărate prezenţe pe ecran, toate memorabile. A colaborat cu mari regizori de la Lucian Pintilie, Mircea Veroiu, Manole Marcus şi Alexandru Tatos, la Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Alexa Visarion şi Nae Caranfil.

Dintre piesele antologice ale filmografiei sale, putem cita rolul lui Trică din „Dincolo de pod\" (Mircea Veroiu, 1975). O secvenţă memorabilă este aceea în care parteneră îi este, de pildă, Florina Cercel. În ambianţa vieţii de la ţară, ca tînăr inginer revenit în locurile de baştină, Ştefan din „Iarba verde de acasă\" (Stere Gulea, 1977) preia de la actor nu doar firescul, ci şi forţa interioară graţie cărora personajul său convinge dincolo de bariera tematică, specifică vremii. Jocul său are o bogăţie de mijloace, de fiecare dată adecvate personajului şi momentului. Este histrionic, cu accente de umor negru, în „Mere roşii\" (1976) de Alexandru Tatos, este premonitoriu şi prăpăstios în „Restul e tăcere\"(2008) de Nae Caranfil, aşa cum ştie să se încarce de un tragism al caznei morale ispăşitoare, pe scenă, în „Năpasta\" (Alexa Visarion), ca şi în ecranizarea dramei lui Caragiale. Se contaminează de stilul teribil, sincopat, expus ca pe o mare scenă a mahalalei - în „De ce trag clopotele, Mitică\" (Lucian Pintilie, 1982) -, unde interpretează rolul „Catindatului”, avînd ca parteneri actori excepţionali precum Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu.

La şaizeci de ani, acumulînd o experienţă remarcabilă, ca şi popularitatea meritată, mare actor de teatru şi film, ca şi de televiziune, Florin Zamfirescu este un artist în plină forţă creatoare, de la care putem aştepta şi alte daruri artistice.