Filiala Judeţeană Constanţa a PNL reiterează faptul că, după ce ani la rând Puterea a făcut din lupta anti-corupţie prilej de retorică ieftină, opinia publică are acum confirmarea practică şi limpede a ceea ce ştia de mult: în afară de faptul că actuala Putere este cea mai incompetentă din ultimii 20 de ani, ea este şi cea mai coruptă. „Cazurile de la Cluj, care îi vizează pe apropiaţii premierului Emil Boc, sunt o confirmare a corupţiei actualei Puteri, a instituirii unui sistem clientelar fără precedent. Este acum mai puţin important dacă am asistat la o reglare de conturi în interiorul PDL. Este posibil ca acesta să fie şi un avertisment pe care Traian Băsescu îl arată lui Emil Boc şi partidului său. De altfel, Traian Băsescu a afirmat, de curând, că PDL devine slab din cauza scandalurilor de corupţie şi este nevoie de forţe politice noi”, se arată într-un comunicat al Organizaţiei Judeţene a PNL. De asemenea, liberalii mai precizează că, până acum, Emil Boc a pozat într-un personaj corect, cinstit, departe de scandaluri, când, în realitate, el a girat şi legitimat în funcţii publice personaje corupte. „În timp ce Monica Macovei face aşa-zise coduri de integritate, iar Emil Boc vorbeşte despre etică, în încercarea de a păcăli opinia publică, reprezentanţii la nivel local ai PDL şi-au creat o reţea de interese şi corupţie”, mai spun liberalii constănţeni.