Actualul sezon al croazierelor , mai profitabil decât anul trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Actualul sezon al croazierelor , mai profitabil decât anul trecut

Justiție 23 Septembrie 2010 / 00:00 357 accesări

Dana 0 a Portului Constanţa a găzduit, ieri, pentru prima oară în acest sezon de croaziere, pasagerul „Spirit of Adventure”, sub pavilion Bahamas. Din spusele reprezentantului agentului navei, care face parte din cadrul companiei de agenturare nave Phoenix Shipping & Trading, Constantin Şoimu, „Spirit of Adventure” a ajuns la Constanţa în jurul 8.00 şi are la bord 265 de pasageri, majoritatea provenind din Anglia, la care se adaugă 206 membri ai echipajului format din filipinezi. „Încă din 2006, „Spirit of Adventure” vine în Portul Constanţa de cel puţin două ori pe an. Nava face parte din categoria pasagerelor de dimensiuni sub medii, cu o lungime de 135 de metri, şi cu dotări medii. „Spirit of Adventure” nu face parte dintre navele de lux. Pe opt octombrie nava este aşteptată din nou în Portul Constanţa”, a declarat Şoimu. Nava realizează un itinerariu în Marea Negră şi a venit de la Odessa, următoarea destinaţie fiind Varna. Sezonul navelor de croazieră nu s-a încheiat încă, dar reprezentanţii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa au declarat că, de la începutul lui 2010 şi până în prezent, în terminalul de pasageri din Portul Constanţa au sosit 45 de nave de croazieră, cu un număr total de 16.060 pasageri. Numărul turiştilor de pe nave care au venit până în prezent în Portul Constanţa l-a depăşit deja pe cel înregistrat la finele anului trecut cu aprox. 200 de pasageri. În 2009 s-au înregistrat 46 de sosiri de nave de croazieră, iar numărul pasagerilor care au tranzitat terminalul s-a ridicat la 15.891. Până la finele sezonului de croaziere 2010, care se va încheia la mijlocul lui noiembrie, se estimează un cuantum total de 58 de sosiri de nave de pasageri, cu 18.000 de turişti estimaţi.

Taguri articol


12