„Actul cultural este cel mai frumos mod de a-i apropia pe oameni, prin voinţa lor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu directorul CNCR - „Romano Kher”, Mihaela Zătreanu:

„Actul cultural este cel mai frumos mod de a-i apropia pe oameni, prin voinţa lor”

Cultură 14 August 2010 / 00:00 1836 accesări

De formaţie pedagog, Mihaela Zătreanu, absolventă a Liceului Pedagogic şi a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea Engleză - Romani, se află, de doi ani, la conducerea Centrului Naţional de Cultură a Romilor (CNCR) - „Romano Kher”, o instituţie publică subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În cadrul unui interviu acordat cotidianului „Telegraf”, Mihaela Zătreanu a vorbit despre proiectele centrului pe care îl conduce, printre care şi Festivalul de arte, tradiţii şi meşteşuguri rome „Romani Kultura”. Evenimentul, ajuns la cea de-a doua ediţie, se încheie, în această sâmbătă, în Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, cu un concert de muzică lăutărească susţinut de taraful centrului, „Grigoraş Dinicu”, sub bagheta maestrului Marin Alexandru, de solista Mirela Mihalache şi invitaţii speciali Valentina Mocanu şi Gicu Petrache.

Reporter (Rep.): Care sunt proiectele culturale ale CNCR - „Romano Kher”?

Mihaela Zătreanu (M. Z.): Conform proiectului de management pe care l-am depus în momentul în care am obţinut această poziţie, avem o linie de programe în cadrul căreia desfăşurăm o serie de proiecte privind activităţi de dezvoltare şi cercetare, artele spectacolului, activităţi muzeale, dar şi activităţi privind multiculturalitatea. În cadrul programelor am inclus, anual, proiecte de cercetare referitoare la consumul cultural, al căror obiectiv principal este identificarea nevoilor culturale ale romilor, pentru a ne putea adapta proiectele la nevoile actuale ale comunităţii. Am iniţiat acest proiect la nivelul judeţului Ilfov şi vom continua la nivel naţional.

Rep.: Care sunt, în prezent, nevoile culturale ale comunităţii?

M. Z.: O cercetare îşi propune să identifice realul, însă nu întotdeauna identifici în cadrul comunităţii lucruri la care te aşteptai. Avem consumatori de spectacole de manele, de emisiuni culturale, avem, de asemenea, romi care merg la teatru, care studiază limba romani şi istoria romilor sau care practică dansul romano. Ceea ce există în comunitate, fără ca noi să fi intervenit, sunt nişte nevoi spontane. Faptul că romii consumă manele nu ne face să venim în ajutorul lor şi să le oferim şi mai multe manele. Anul acesta, am lansat un concurs de dramaturgie şi am organizat o secţiune de film romano în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, B-EST IFF. Alte proiecte similare sunt conferinţele ştiinţifice privind istoria romilor, cât şi limba romani, elemente culturale care stau la baza existenţei romilor. Acestea sunt domenii în care avem foarte multe de descoperit şi foarte mult de lucru.

Rep : Care sunt obiectivele Festivalului „Romani Kultura”?

M. Z.: Organizăm, anual, Festivalul „Romani Kultura”, care se doreşte a fi o provocare în rândul comunităţii rome, în vederea stimulării creaţiei şi a promovării culturii rome pentru a o face cunoscută majoritarilor. Manifestarea, organizată în spaţii mari, cum este, anul acesta, Mamaia şi cum a fost, anul trecut, Sinaia, este un prilej bun de a duce oamenii împreună, de a-i face să interacţioneze şi, în final, de a se cunoaşte şi a trăi mai bine împreună. Actul cultural este cel mai frumos mod de a-i apropia pe oameni, prin voinţa lor.



12