Actul fluturat de Băsescu la Bruxelles: „Colaborare interinstituţională”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Actul fluturat de Băsescu la Bruxelles: „Colaborare interinstituţională”

Politică 19 Decembrie 2012 / 00:00 382 accesări

Un subiect extrem de mediatizat ce a fost întors pe toate părţile în ultimele zile a fost cel privind documentul semnat de premierul Victor Ponta şi Traian Băsescu săptămâna trecută, pe care preşedintele l-a înmânat liderilor europeni, la Bruxelles. Pentru că au existat tot soiul de speculaţii pe această temă, premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că documentul viza colaborarea instituţională Preşedinţie - Guvern, cu asigurări de respectare a Constituţiei. „Nu e vorba despre coabitare, că eu am schimbat titlul, este de colaborare interinstituţională. Documentul le-a fost înmânat lui Martin Schulz şi lui Francois Hollande, pentru că sunt din familia mea politică. Actul nu conţine absolut nimic. Doar ne obligăm să respectăm statul de drept, să respectăm independenţa justiţiei; lucruri absolut normale“, a spus Ponta. El a confirmat că documentul a fost semnat în prezenţa liderului PNL Crin Antonescu şi a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea. Amintim că, Traian Băsescu a spus că le-a dat liderilor europeni un document „în interesul României“, fără a preciza însă ce conţine acesta.



12