Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, nu a ratat ocazia care i s-a oferit, la Deva, de a emite inepţii în spaţiul public. Astfel, potrivit acestuia, dacă veniturile nete ale profesorilor s-au dublat în ultimii ani, ministerul de resort vrea acum să vadă rezultate în ce priveşte calitatea actului educaţional din învăţământ. Ce nu înţelege domnul ministru şi trebuie să i se explice: nu doar salariile sunt problema în învăţământ! În multe dintre unităţi lipseşte baza materială, lipseşte baza umană – să ne amintim ce note s-au luat şi se iau la titularizare, lipsesc manualele de calitate, într-o singură expresie: problema este sistemică şi este nevoie de o schimbare profundă într-un sistem bolnav, care aleargă după hârtii, diplome şi hârţoage, care plictiseşte copiii şi le înăbuşe creativitatea, care dă munţi de teme în loc să lucreze logic la clasă, în loc să-şi vadă, dăscăleşte de treabă!
Domnul ministru crede că aceste probleme se pot rezolva cu presiuni din partea inspectorilor şi, în acest context, a propus directorilor şi inspectorilor şcolari să participe la ore şi în afara inspecţiilor programate, apreciind că astfel de controale vor fi benefice atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi, deoarece vor demonstra implicarea şcolii în procesul educativ al copiilor. "Am subliniat că au crescut salariile, că au crescut veniturile cadrelor didactice. Acum suntem însă şi în măsură de a cere o creştere a calităţii actului educaţional. La întâlnirea cu directorii am subliniat acest aspect şi chiar m-am gândit să le spun şi soluţii pentru a ajunge să creştem calitatea prestaţiei la clasă a profesorilor. Dintre soluţii, chiar am solicitat tuturor directorilor, directorilor adjuncţi, inspectorilor, tuturor cadrelor care au atribuţii de control, să meargă la clasă inopinat, în afara inspecţiilor programate, să asiste la ore. Prezenţa oricăruia dintre ei la clasă nu va fi decât benefică şi pentru elevi şi pentru cadrul didactic care se va strădui, cu siguranţă, mai mult şi, în final, şi pentru părinţi, care vor vedea că suntem implicaţi şi că dorim să urmărim ca profesorul să vină la ore şi să presteze cât mai bine în faţa elevilor", a spus, într-o conferinţă de presă, Valentin Popa.
În ceea ce priveşte salariile viitoare, Ministrul Educaţiei a subliniat că la o analiză comparativă a veniturilor preconizate în anul 2022, raportate la anul 2016, în învăţământul preuniversitar va fi o creştere cu 90% a venitului mediu net al cadrelor didactice, în timp ce în învăţământul universitar majorarea va fi de 82%. Ministrul Educaţiei s-a întâlnit vineri, la Deva, cu directorii şcolilor din judeţul Hunedoara, cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi cu cei ai sindicatelor, prilej cu care au fost abordate mai multe teme din învăţământ.