Acuzați de trafic de droguri, în spatele gratiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzați de trafic de droguri, în spatele gratiilor

Eveniment 25 Decembrie 2014 / 00:00 3551 accesări

Trei bărbați au fost arestați preventiv de Tribunalul Constanța, ieri, pentru trafic de droguri de risc, iar al patrulea a fost trimis în arest la domiciliu. Cei care își vor petrece Sărbătorile în spatele gratiilor sunt Stelea Dumitrescu, Octavian Manafu și Cristian Dumitru Vîrlan, în vreme ce Robert Matei este „încarcerat” în propria casă. Decizia nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, cei patru suspecți au fost prinși luni, în timp ce le vindeau stupefiante unor investigatori sub acoperire. Flagrantul a avut loc în Constanța și, la scurt timp, suspecții au fost încătușați. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2012-2014, Dumitrescu, Manafu, Vîrlan și Matei au aprovizionat piața neagră din Constanța cu cantități importante de canabis și comprimate de ecstasy. O parte din droguri, spun procurorii, au fost vândute în cluburile de noapte din oraș, având acordul patronilor acestora, care ar fi primit un procent din sumele obținute de traficanți. Momentan, oamenii legii nu au probe pentru a demonstra implicarea lor în activitatea infracțională, însă continuă cercetările pentru depistarea tuturor persoanelor care fac parte din rețeaua de trafic de stupefiante de risc.  

Taguri articol


12