Coreea de Sud a acuzat astăzi Coreea de Nord că se află la originea unui atac cibernetic de la sfârșitul lui 2014 împotriva operatorului centralelor sale nucleare și a unui furt de date sensibile privind instalațiile sale, relatează AFP. 'Este o provocare flagrantă la adresa securității noastre', a acuzat Ministerul sud-coreean al Unificării, care consideră că Phenianul 'ia ostatice viața și securitatea' sud-coreenilor. În decembrie trecut, hackerii au publicat pe Twitter planuri și manuale a două reactoare, precum și informații personale privind unii din cei 10.000 de angajați ai operatorului Korea Hydro Korea Hydro and Nuclear Power (KHNP). Operatorul a revizuit de urgență procedurile sale de securitate, iar guvernul a instituit o comisie de anchetă compusă din experți și magistrați. Potrivit concluziilor lor, hackerii aveau intenția de a provoca un incident în reactoare, dar nu au reușit să treacă de măsurile de protecție informatice ale operatorului. Ei susțin că codurile utilizate în aceste atacuri au fost atribuite în trecut hackerilor nord-coreeni. 'Am conchis că această crimă a fost comisă de un grup de hackeri nord-coreeni care încercau să cultive dezordine socială și agitație în țara noastră', a spus el într-un comunicat. Hackerii, precizează ei, au utilizat multiple adrese de internet (IP) din China pentru a trimite 6.000 de e-mailuri la 3.571 de angajați prezenți sau trecuți ai KHNP, metoda așa-numită 'phishing'. Coreea de Sud a acuzat în numeroase rânduri Phenianul că este responsabil de atacuri cibernetice care au vizat guvernul, băncile sau media, fapte dezmințite cu înverșunare de nord-coreeni.