Un bărbat din Valu lui Traian este cercetat penal pentru corupţie sexuală după ce, în urma unui scandal în familie, fiica lui, în vârstă de 10 ani, i-a mărturisit mamei sale că tatăl ei a obligat-o să îl atingă în zona intimă. „Aseară (marţi - n.r.) a venit băut şi a început să ne bată. Am scos-o afară pe fata mai mică şi geanta cu haine, pentru că eu trebuia să merg la muncă a doua zi. Fata a zis că vrea să îmi spună ceva. Mi-a povestit că, în 2011, şi în urmă cu o săptămână, tatăl ei a luat-o cu el în cameră, a tras perdeaua la geam, s-a dezbrăcat şi a dezbrăcat-o şi pe ea şi i-a spus să îi pună mâna în zonele intime. Este foarte violent mai ales când bea. Am sunat imediat la poliţie, iar el a încuiat uşa şi s-a ascuns în casă. Nu a vrut să declare nimic la poliţie. Fata mi-a mai spus că a ameninţat-o că dacă îmi va spune ne va omorî şi pe mine şi pe ea. Fata cea mare, de 13 ani, ştia ce s-a întâmplat, dar i-a fost frică să îmi spună“, a declarat mama fetei, Sale Iuruc. Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Copila de 10 ani a fost dusă, ieri, la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, iar medicii au stabilit că nu a fost abuzată sexual.
SCANDALAGIU Vecinii spun că bărbatul este violent şi că certurile între cei doi soţi se ţin lanţ, dar că nu şi-au închipuit niciodată că ar fi fost în stare să abuzeze de propria fiică. „De la băutură face urât. Marţi seară, pe la ora 23.00, am auzit cum ţipa la ele să iasă afară că le omoră. Atunci am aflat că a violat-o pe fată, noi nu ştiam nimic. Fata cea mică era vânătă pe un obraz şi îi curgea sânge la un ochi. Cred că a bătut-o“, a spus o vecină, Enar Aihan. Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care a trimis o echipă pentru a le consilia pe fată şi pe mama ei. În acelaşi timp, anchetatorii spun că se vor lua măsurile legale împotriva tatălui după ce fiica lui va fi supusă unei expertize psihiatrice.