Acuzat că a spart site-ul Preşedinţiei României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzat că a spart site-ul Preşedinţiei României

Eveniment 17 Aprilie 2014 / 00:00 617 accesări

Un bărbat suspectat că a spart site-ul oficial al Preşedinţiei României şi că, pe de altă parte, a furat date confidenţiale de pe 62.000 de carduri bancare a fost audiat ieri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - martie 2014, “numitul BST a deţinut fără drept datele a 62.000 de carduri bancare unice, informaţii care au fost obţinute în mod ilicit şi care permiteau, în urma accesării în mod neautorizat a unor sisteme informatice, efectuarea unor operaţiuni de retragere în numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronic”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis ieri. Oamenii legii spun că suspectul vindea informaţiile obţinute în mod fraudulos, ulterior cardurile fiind clonate pentru golirea conturilor victimelor. Potrivit sursei citate, sumele de bani pe care suspectul le primea în schimbul informaţiilor erau trimise, prin intermediul Western Union sau Money Gram, unei alte persoane, U.A., sau erau convertite în monedă virtuală, prin intermediul unor site-uri specializate, ce aveau avantajul de a asigura anonimatul beneficiarului. Valoarea monedelor virtuale deţinute de bărbat era transformată în monedă convenţională - dolari sau euro - şi ulterior transferată în conturile acestuia deschise la bănci din România sau în conturile numitei U.A., se arată în comunicatul DIICOT.

A SPART SITE-UL PREŞEDINŢIEI? Conform procurorilor, există suspiciuni că suspectul a spart şi site-ul oficial al Preşedinţiei României. “Acesta a procedat la accesarea fără drept a sistemului informatic care găzduieşte serverul www.presidency.ro, site-ul oficial al Preşedinţiei României, accesul la acest sistem informatic fiind restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, în scopul obţinerii de date informatice, prin folosirea fără drept a unor programe deţinute şi utilizate pentru efectuarea unor atacuri informatice”, mai spun oamenii legii. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în acest caz, au fost găsite sumele de 153.000 de euro şi 41.000 de dolari. În legătură cu informaţiile date publicităţii de DIICOT, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul site-ului Preşedinţiei, a precizat că acesta nu a fost "spart" niciodată, iar Serviciul nu a depus vreo plângere penală în acest sens.



12