Acuzat că falsifica acte pentru credite bancare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzat că falsifica acte pentru credite bancare

Eveniment 13 Octombrie 2015 / 15:26 667 accesări

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat că a ajutat mai multe persoane să obțină credite cu acte false. Oamenii legii spun că, în perioada 2014 - 2015, Daniel Ilie Daniluc ar fi racolat mai mulți indivizi cărora le-ar fi pus la dispoziție cupoane de pensie, facturi de utilități sau contracte de închiriere fictive, pe care aceștia le-au folosit ulterior pentru a face împrumuturi la diverse unități bancare sau pentru a cumpăra în rate bunuri electrocasnice. Potrivit anchetatorilor, Daniel Elie Daniluc, arestat preventiv în lipsă, în condițiile în care anchetatorii încă nu l-au prins, este bănuit de comiterea a 22 de fapte. El este cercetat pentru instigare la înşelăciune, complicitate la înşelăciune, instigare la tentativă de înşelăciune, complicitate la tentativă de înşelăciune, instigare la uz de fals şi complicitate la uz de fals. Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, "anterior se dispusese trimiterea în judecată a inculpaţilor Călin Ion, Câra Mihai şi Şerbănescu Marius, întrucât, folosind înscrisuri falsificate, puse la dispoziţie de Daniluc Ilie Daniel, au încercat şi chiar au şi obţinut contractarea de credite bancare ori au cumpărat bunuri în rate, pe care nu le-au mai achitat, producându-se un prejudiciu de aproximativ 36.000 de lei".



12