Tribunalul Constanţa a respins, vineri, recursul în dosarul în care Adrian Ţiţei, de 22 ani, din Năvodari, a fost achitat de Judecătoria Constanţa pentru infracţiunea de tâlhărie. Procurorii au cerut condamnarea tânărului, însă judecătorii au constatat că nu sunt probe suficiente împotriva acestuia pentru a-l trimite la puşcărie. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, Adrian Ţiţei este acuzat că, în cursul anului 2010, pe 24 aprilie, 18 mai şi 5 iunie a comis trei tâlhării. Anchetatorii spun că bărbatul urmărea victimele, în special femei, intra în scara blocului după ele şi le punea diverse întrebări despre o anumită persoană care locuia în imobil. Apoi le ataca, smulgându-le de la gât lanţurile din aur. Adrian Ţiţei a fost arestat pe 8 iunie 2010 şi eliberat după două luni.