Acuzat de traficarea unei tone de cocaină, vrea să fie rejudecat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzat de traficarea unei tone de cocaină, vrea să fie rejudecat

Eveniment 24 Ianuarie 2015 / 00:00 1027 accesări

            Condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru că a adus în România, prin Portul Constanţa Sud - Agigea, 1,2 tone de cocaină, Adrian Vasile Chiribău încearcă să-i convingă pe magistrații constănțeni să-l rejudece. El a făcut o cerere de revizuire a dosarului, care a ajuns, vineri, în atenția Tribunalului Constanța. Inculpatul a susținut că este nevinovat și că ar vrea să aducă probe noi, cu ajutorul cărora să demonstreze că nu a fost implicat în traficul de droguri. După deliberări, instanța a respins ca inadmisibilă solicitarea lui Chiribău, însă decizia nu este definitivă. Amintim că, pe 30 ianuarie 2009, poliţiştii constănţeni au descoperit, în două containere aflate în Portul Constanţa Sud - Agigea, 1.080 de calupuri de cocaină, ambalate în folii din plastic de diferite culori şi ascunse în spatele unor paleţi cu scândură de cedru, în lăcaşuri special amenajate. Ancheta a scos la iveală faptul că drogurile au fost plimbate prin mai multe porturi până să ajungă în România, urmând ca, de la Constanţa, să plece spre Spania. Anchetatorii au stabilit că drogurile, în valoare de 100 de milioane de euro, erau destinate pieţei europene, România fiind doar o ţară de tranzit. Precizăm că Adrian Vasile Chiribău mai are la activ o condamnare de 11 ani, într-un dosar în care a fost acuzat că a încercat să mai aducă în țară, prin aceeași metodă, patru tone de cocaină, care ar fi trebuit să ajungă în Spania. Transportul a fost, însă interceptat de poliţişti şi oprit înainte de a pleca din Brazilia. În ambele cazuri, spun procurorii, el i-a avut complici pe cetăţeanul spaniol Antonio Cano Alvarez și pe soția acestuia, Elena Ramona Cano Alvarez (fostă Cioroabă), care au primit 16 ani de închisoare, respectiv 12 ani, în primul dosar, și câte 15 ani în cel de-al doilea.  

Taguri articol


12