Acuzat de violarea unei fete de 13 ani, la un pas de eliberare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzat de violarea unei fete de 13 ani, la un pas de eliberare

Eveniment 05 Octombrie 2012 / 00:00 711 accesări

Un bărbat de 24 ani, din satul constănţean Văleni, comuna Dobromir, acuzat că a violat o adolescentă de 13 ani, pe care a lăsat-o însărcinată, este la un pas de a scăpa din puşcărie. Ieri, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au înlocuit lui Gemil Osman măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi satul Văleni. Decizia nu este definitivă. El va ieşi din închisoare numai dacă instanţa superioară va menţine hotărârea de eliberare. Conform rechizitoriului, violul ar fi avut loc la sfârşitul anului trecut, în magazinul din satul Lespezi în care tatăl victimei şi suspectul lucrau la vremea respectivă. Copila, care între timp a împlinit 14 ani, a susţinut că, într-una din zile, i-a ţinut pentru câteva ore locul tatălui ei la magazin, perioadă în care Osman şi-a făcut apariţia şi i-a cerut să-i pună ceva de băut într-un pahar. Minora susţine că, în secundele următoare, individul, care se afla deja sub influenţa alcoolului, ar fi lovit-o cu pumnul în cap, după care ar fi trântit-o la podea şi ar fi forţat-o să întreţină cu el raporturi sexuale. Fata le-a mai spus anchetatorilor că Osman a ameninţat-o că dacă vorbeşte cu cineva despre cele întâmplate se va răzbuna.

ÎNSĂRCINATĂ Cazul a ieşit la iveală la începutul lunii iunie 2012, atunci când minora a fost dusă de mamă la un medic ginecolog, după ce femeia a auzit zvonuri despre o relaţie existentă între fiica sa şi Osman. Specialistul a constatat că fata este însărcinată în luna a şaptea. Luată la întrebări de părinţi, copila le-a vorbit despre coşmarul prin care a trecut. După ce adolescenta şi mama ei au depus plângere la Poliţie împotriva lui Osman, acesta a fost ridicat de acasă şi dus la audieri. El a declarat că a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fata, dar a susţinut că aceasta şi-ar fi dat acordul de fiecare dată. Procurorii spun că agresorul era prieten cu tatăl victimei şi că luase parte chiar şi la petrecerea organizată anul trecut de părinţii fetei în ziua în care aceasta a împlinit 13 ani.



12